fbpx

doc | Cazul „diplomei false” a Alei Nemerenco va fi investigat de o comisie specială

Legalitatea eliberării diplomei de master pe numele Alei Nemerenco va constitui obiect de investigație suplimentară din partea unui grup special de lucru, creat din reprezentanți ai ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai ministerului Educației, Culturii și Cercetării, precum și din partea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițeanu”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Informația a fost confirmată de către Tatiana Zatîc, ministrul interimar al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ca urmare a interpelării deputatului PSRM, Alla Darovannaia.

În răspunsul oferit de Tatiana Zatîc se mai spune că acest grup de lucru, după ce a examinat legalitatea eliberării diplomei de master a Alei Nemerenco, a venit cu un șir de propuneri de îmbunătățire a cadrului legal, pentru a fi evitate astfel de situații.

Aceștia au recomandat și elaborarea unui nou Regulament de organizare și desfășurare a activității Școlii de Management în Sănătate Publică.

Pe 14 ianuarie Eugen Luchianiuc scria că Ala Nemerenco nu se regăsește în lista absolvenților pe portalul Școlii de Management în Sănătate Publică. Acesta afirmă că a discutat și cu patru persoane care au finalizat cursurile și ar fi trebuit să fie colegi de grupă cu oficiala, însă aceștia ar fi spus că ea nu le-a fost colegă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button