fbpx

Crimă odioasă din motive „de onoare”. Un tată și-ar fi omorât fiica de 14 ani pentru că adolescenta s-a îndrăgostit

Un bărbat din Iran și-ar fi omorât fiica după ce aceasta s-a îndrăgostit. Tatăl și-ar fi decapitat copila, iar apoi a mărturisit crima.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform BBC, anterior, tânăra de 14 ani ar fi fugit de acasă cu iubitul ei, care este mult mai în vârstă. Aceasta, însă, a fost găsită de poliție și întoarsă la domiciliul părinților săi, chiar dacă le-a comunicat oamenilor legii că îi este frică pentru propria viață.

Cazul a trezit un val de nemulțumire în rândul populației, iar presa a amintit autorităților despre eșecul legilor privind protecția femeilor în asemenea situații. La fel, internauții au discutat cazul, iar hashtagul #Romina_Ashrafi a fost folosit de mai mult de 50.000 de ori pe Twitter, utilizatorii condamnând societatea iraniană care consideră că bărbatul are drepturi absolute asupra femeii.

Conform sursei, cei care săvârșesc omoruri în Iran pot fi condamnați la pedeapsă cu moartea, însă în cazul în care crima este săvârșită din motive „de onoare”, bărbații găsiți vinovați riscă între trei și 10 ani de pușcărie.

Articole asemănătoare

Back to top button