fbpx

Consilierul din Bălți, Sergiu Burlacu, a plecat din PNM și aderă la alt partid. Dragoș Galbur: Voi sesiza Procuratura Anticorupție

Consilierul municipal din Bălți, Sergiu Burlacu, s-a retras din Partidul Național Moldovenesc (PNM) și aderă la partidul lui Vlad Filat (PLDM).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Vă anunț că am luat decizia să mă retrag din rândurile Partidului Național Moldovenesc și, evident, din rolul de vicepreșidente al acestei formațiuni politice. Fac acest pas cu respect față foștii colegi, cărora le mulțumesc pentru experiențele și gândurile împărtășite, și pentru încredere. Intrând într-o formațiune politică, ne propunem să ne implicăm în procesele de dezvoltare a localităților și a țării, în soluționarea problemelor sociale și economice și în crearea oportunităților”, a scris Burlacu pe pagina s-a de Facebook.

La scurt timp de la publicarea mesajului, pe pagina oficială a Partidului Liberal Democrat din Moldova, a apărut un anunț în care salută noul membru și decizia sa, scrie tvn.md.

„PLDM îl salută în rândurile sale pe dl Sergiu Burlacu Consilier Municipal Bălți și îi mulțumește pentru decizia de a se implica activ în procesul de tratare a problemelor existențiale ale Republicii Moldova, precum și în construcția și dezvoltarea țării.”

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a venit cu o reacție pe rețelele de socializare în care menționează că Sergiu Burlacu a fost exclus din formațiune, ieri, 12 august, acesta neprezentând nicio cerere de demisie.

„Decizia vine ca urmare a acceptării de către dl Sergiu Burlacu a unei oferte financiar avantajoase din partea președintelui PLDM, Vlad Filat, cu care s-a întâlnit personal pe 3 august la Chișinău și la formațiunea căruia a aderat astăzi. Regretăm decizia lui Sergiu Burlacu, în care echipa PNM a investit încredere, resurse și timp și pe care l-a promovat în calitate de candidat la funcția de primar al mun. Bălți. Totodată vom sesiza Procuratura Anticorupție privind tentativele de corupere a membrilor PNM venite din partea liderului PLDM, Vlad Filat”, a conchis Galbur.

Articole asemănătoare

Back to top button