fbpx

Suma cu trei zerouri pe care o fostă deputată a reușit să o adune din salarii în câteva luni de activitate

Pe 31 iulie curent, membra Partidului ȘOR, Maria Albot, aleasă în calitate de deputată la alegerile parlamentare din 24 februarie, a anunțat că renunță la mandat. Acest lucru înseamnă că Albot a reușit să lucreze puțin peste patru luni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Perioada scurtă de timp, însă, i-a fost suficientă ca să adune 38.358,37 de lei din salarii și 9752 de lei din plățile neimpozabile din Parlament. Totodată, în declarația de avere pe care a a depus-o la eliberarea din funcție, ex-deputata a indicat că a avut venit și din indemnizație de la CNAS – 15.984 lei.

Potrivit declarației, ex-deputata deține în proprietate un apartament din 1997, cu suprafața de 87 m.p., cu cota-parte 1/3. De asemenea, indică un automobil de model Mercedes Benz 250D din 2018 – dobândit în 2018, prin alte contracte translative de posesie şi de folosinţă, deține cotă-parte la Banca Comercială BANCA SOCIALĂ S.A (4,98%), care este în proces de lichidare, dar și 12 acțiuni la Hidropompa SA, specializată în producţia articolelor din material plastic.

Articole asemănătoare

Back to top button