fbpx

Retrospectiva vizitei lui Kozak: Declarații abstracte, misterul din spatele invitației primite și comunicate vagi ale instituțiilor sau partidelor

Informația despre vizita de miercuri a lui Dmitryi Kozak la Chișinău a apărut marți pe pagina web oficială a Ministerului de Externe. Instituția diplomatică scria vag că „oficialul rus se va întâlni cu reprezentanții puterii de la Chișinău pentru a discuta temele prioritare ale agendei bilaterale moldo-ruse”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Nu s-a comunicat când, unde și cu cine vor va avea acesta discuții. Ulterior, presa rusă scria că acesta ar fi fost invitat de Maia Sandu. Contactată de ZUGO, purtătoare de cuvânt a președintei, Sorina Stefârță, nu a oferit un răspuns în context și nici nu a precizat dacă va exista o întrevedere între Kozak și șefa statului. Pe pagina web a Președinției, la fel, nu au fost publicat asemenea informații înainte de eveniment.

Totuși, de cine a fost invitat Kozak?

Pe de altă parte, în spațiul public apăruse deja marți infirmare că Dmitryi Kozak nu a fost invitat de Maia Sandu. Sorina Ștefârță declara pentru Publika că acesta vine la Chișinău la inițiativa Ministerului de Externe.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al instituției diplomatice, Daniel Vodă, a infirmat informația. Aceeași sursă scrie că potrivit lui reprezentantul Kremlinului vine la invitația autorităților din Republica Moldova, printr-o coordonare pe interior a instituțiilor de stat, însă a refuzat să numească instituția care l-a chemat.

După întrevedere Kozak a spus că invitația a fost lansată de Maia Sandu. Cine spune adevărul și cine minte rămâne mister.

Fără declarații comune de presă și un singur comunicat pentru MAEIE și Președinție

La întâlnirea cu Kozak au participat Maia Sandu, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vlad Kulminski, și alți membri ai Guvernului, conform unui comunicat emis de președinție.

Pe portalul Ministerului de Externe nu există decât comunicatul despre venirea lui Kozak, iar pe pagina de Facebook s-a plasat un singur mesaj, în care se spune despre faptul că „în cadrul întrevederii au fost discutate mai multe subiecte importante de pe agenda bilaterală, inclusiv problema exporturilor produselor agricole moldovenești pe piața rusă și noul contract de livrare a gazelor naturale pentru țara noastră”, acesta fiind urmat de un link către pagina web a Președinției.

După întrevedere jurnaliștii care au mers la Președinție i-au putu adresa întrebări lui Kozak când acesta ieșea din clădire. Alte declarații de presă comune nu au fost făcute.

CITEȘTE ȘI: „Ambele state sunt responsabile de situația drepturilor omului”: Mesajul Promo-LEX în contextul vizitei lui Kozak

Subiecte abstracte, mai vechi și mai noi

Revenind la temele abordate, comunicatul Președinției nu indică nici o înțelegere concretă la care au ajuns autoritățile din țara noastră și cele din Rusia. Este citată Maia Sandu, care a abordat problema „relansării unui dialog pragmatic și constructiv, care să fie în interesul cetățenilor Republicii Moldova”. 

Se menționează despre subiecte de pe agenda bilaterală precum „problema exporturilor produselor agricole moldovenești pe piața rusă și noul contract de livrare a gazelor naturale”, fără a preciza dacă părțile au ajuns la numitor comun.

De asemena, Președinția comunică despre faptul că a fost discutată problema transnistreană, precizând doar că președinta „a reconfirmat poziția Republicii Moldova în ceea ce ține de relansarea procesului de reglementare exclusiv pe cale pașnică, folosind instrumente politice și diplomatice și cadrul de negocieri existent, cu respectarea suveranității și a integrității teritoriale a țării noastre în cadrul hotarelor ei internațional recunoscute”.

Pe finalul comunicatului se indică și faptul că Sandu a  apreciat deschiderea părții ruse și că s-au mai discutat „subiecte de interes comun pentru statele și pentru cetățeni”.

Pentru comparație, în cadrul discuțiilor cu președintele Române, în cadrul unor declarații de presă comune, șefa statului și omologul său au prezentat informații, cifre și detalii concrete despre ceea ce urmează a fi pus în aplicare. De această dată, însă, se pare că circumstanțele sunt altele.

Kremlinul a fost un pic mai darnic în precizări pentru presă, însă acestea au fost, la fel, abordate abstract. Bunăoară, TASS informează, citându-l pe Dmitryi Kozak, că Rusia ar urma să scoată anumite interdicții despre export. Se face referire la înțelegeri anterioare, însă nu se menționează când anume va fi aplicată măsura.

Referindu-se la contractul de livrare a gazelor, Kozak a spus că negocierile vor continua, iar cele două țări trebuie să ajungă la un numitor comun, convenabil pentru ambele, iar referindu-se la Transnistria, reprezentantul Rusiei afirmă că ține de chestiunile interne ale Republicii Moldova și punctează că s-a ajuns la una cord privind evacuarea munițiilor vechi de la depozitul de la Cobasna.

De precizat este că despre neutralizarea lor se discută încă din 2019. Atunci ex-președintele Igor Dodon afirma și despre faptul că autoritățile de la Chişinău au primit din partea Moscovei un grafic al lucrărilor.

Dodon și Voronin, invitați la Ambasada Rusiei?

Presa a vehiculat că Igor Dodon și Vladimir Voronin au fost invitați de Kozak la Ambasada Federației Ruse după întâlnirea cu președinta. Instituția a confirmat întrevederea dintre cei trei, dar nu a precizat locul unde a avut loc aceasta.

Între timp, și serviciul de presă al Partidului Socialiștilor, dar și cel al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, au emis comunicate identice. Acestea scriu că „discuțiile s-au axat pe subiecte ce țin de relațiile bilaterale moldo-ruse”, fără a oferi mai multe detalii.

Urmează întâlnirea Sandu-Putin? Opinia analiștilor politici și reflectarea vizitei lui Kozak în presa străină

Presa rusă a pus accent pe declarațiile lui Kozak, iar unele surse vorbesc inclusiv despre problemele geopolitice ale Kremlinului. Bunăoară, conform publicației Московский комсомолец, citată de realitatea.md, funcționarul nu a venit să asculte opinia celor de la Chișinău, ci ar fi adus propunere

Ediția în română a publicației germane Deutsche Welle a făcut o retrospectivă a evenimentelor și informațiile, analizând inclusiv cu ms-a reflectat evenimentul de jurnaliști locali. Autorii materialului concluzionează că presa afiliată opoziției ar fi încercat să manipuleze, insinuând că partidul de guvernare ar intenționa să își schimbe vectorul geopolitic.

CITEȘTE ȘI: Igor Munteanu: „Vizita la Chișinău a lui Dmitri Kozak are multe scopuri și nicio certitudine”. Concluzia ex-deputatului

Și opiniile analiștilor s-au împărțit. Bunăoară, Anatol Țăranu declara pentru deschide.md că „Kozak și-a făcut prima închipuire ce înseamnă Chișinăul nou. Acum Moscova va examina aceste informații pe care Kozak le aduce de la Chișinău și mai departe deja depinde de Moscova, cum vor fi luate acolo deciziile în privința dialogului interstatal între Republica Moldova și Federația Rusă”.

„E bine că s-au întâlnit, e bine că se discută. Dar nu am înțeles la ce concluzii au ajuns, nu am înțeles ce urmează mai departe”, a declarat pentru aceeași sursă Nicolae Negru.

„Totul va depinde de o eventuală întâlnire între Maia Sandu și Vladimir Putin. Risc să fac o presupunere că această vizită a domnului Kozak este legată de o altă întrevedere la nivel înalt. Interesele pentru dialog sunt mai mari decât în 2019”, a presupus, solicitat de Europa Liberă, Victor Chirlă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button