fbpx

opinii | Miza lui Dodon, alegerile anticipate și eventuale suspendări a Maiei Sandu. La ce să ne așteptăm după prezidențiale?

Situația politică din Republica Moldova este tot mai tensionată, în contextul victoriei obținute de Maia Sandu la prezidențiale. Fostul său contracandidat, Igor Dodon, pe lângă faptul că a anunțat contestarea rezultatelor, a inițiat și consultări cu partidele parlamentare, însă, deocamdată în afară de socialiști nici un partid nu a acceptat să participe la acestea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Incert este și viitorul Parlamentului, deoarece în campania electorală se vorbea mult despre alegeri anticipate imediat după prezidențiale, iar acum unii politicieni le „contramandează” pentru toamna lui 2021. La fel, există neclarități referitoare la funcționarea Guvernului, deoarece unii jucători de pe arena politică își doresc instituirea unui nou Executiv.

ZUGO a discutat cu analiștii politici Ion Tăbârță și Anatol Țăranu, pentru a afla ce ne-ar putea aștepta până și după inaugurarea Maiei Sandu, care va fi relația dintre Președinție, Parlament și Guvern și cât de reală este o „sperietoarea” despre o nouă criză politică.

„Jocul” de-a consultările politice

Ion Tabârță, expertul IDIS-Viitorul, ne-a comunicat că jocul lui Dodon în ceea pe privește consultările cu partidele parlamentare este făcut pentru a păstra puterea. Potrivit lui, „socialiștii brusc și-au amintit că Moldova este republică parlamentară”.

„Am avut o situație care depășea normele constituționale. Guvernul i-a delegat toată puterea, iar acum Dodon mută puterea de la Președinție spre Parlament. Este de aștepta ca briefingurile de luni de la Președinție să se mute la sediul PSRM, așa cum era pe vremea lui Plahotniuc”, susține analistul politic.

O părere similară are și comentatorul politic Anatol Țăranu. Potrivit lui, „Igor Dodon încearcă să păstreze puterea care mai poate fi păstrată după ce a suferit o înfrângere gravă, însă oponenții nu au interes să îl ajute”. Totodată, potrivit Țăranu, miza lui Dodon este de a se menține pe scena politică, chiar dacă ar fi cazul să o părăsească.

Legătura dintre criza politică, economie și lipsa banilor pentru salarii sau pensii

În spațiul public se vorbește tot mai mult despre criza politică, dar și modul în care va afecta aceasta economia țării. Potrivit analiștilor, însă, situația nu este catastrofală, iar președintele în exercițiu nu este persoana care ar trebui să soluționeze aceste probleme.

„Situația economică-este complicată, însă nu una catastrofală. Nu e neapărat că e doar meritul Guvernului. Cred că ne vom descurca datorită ajutorului partenerilor externi. Probabil va fi presiune,  iar Guvernul va accepta programe și Moldova va rezista”, afirmă Ion Tâbârță.

Anatol Țăranu este de părerea că invocarea acestor cauze este firească și situația, într-adevăr este dificilă. Totuși, potrivit lui, „nu Igor Dodon trebuie să se ocupe de aceste probleme”.

Demiterea Guvernului și alegeri parlamentare anticipate?

Ambii analiști politici susțin că este necesară o resetare. Totuși, potrivit lor, deputații se vor opune, deoarece în Parlament mai există „componenta oligarhică”.

„Logic, dacă urmărim dinamica politică, ar trebui să avem anticipate pentru o resetare. În pandemie avem nevoie de stabilitate, însă în condiții actuale e greu de a se ajunge la ea. Președinția a fost eliberată de componenta oligarhică, însă Parlamentul va dori să se autoizoleze”, consideră Ion Tăbârță.

Istoricul Anatol Țăranu ne-a declarat că eventuala resetare, însă Maia Sandu va avea dificultăți în ceea ce privește demiterea Guvernului și dizolvarea Legislativului.

„Ar putea avea loc doar sub presiunea străzii și mobilizarea masivă a societății”, a punctat Țăranu.

Va fi sau nu va fi Maia Sandu o președintă suspendată?

În ceea ce privește eventuale suspendări ale Maiei Sandu din funcție, așa cum se întâmpla cu Igor Dodon pe vremea conducerii PDM, cei doi analiști politici sunt de părerea că totul depinde de Curtea Constituțională.

Maia Sandu are anumite pârghii, dar totul depinde cum va trata Curtea Constituțională refuzurile de a se opune jocului Parlamentului”, a menționat Ion Tăbârță.

Pe de altă parte, Anatol Țăranu ne-a spus că sunt puține șansa ca la Curtea Constituțională să fie luată o decizie de acest gen. „Este puțin probabil că Sandu va fi suspendată, însă va avea dificultăți”, a punctat comentatorul politic.

Scurt istoric

Maia Sandu a învins, preliminar, duminică, în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial. Luni, contracandidatul său, Igor Dodon a declarat că s-au înregistrat încălcări și că va contesta rezultatele alegerilor.

Totodată, președintele în exercițiu a anunțat că, împreună cu șefa Legislativului și premierul, inițiază consultări cu formațiunile parlamentare, menționând PSRM, PDM. Platforma DA și PAS. Întrevederea cu socialiștii a avut loc în aceeași zi, iar parlamentarii i-au propus lui Dodon să revină la șefia partidului. Marți, celelalte formațiuni menționate au declarat că refuză invitația.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button