Deși anterior anunța că ar intenționa să plece de la șefia Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin a fost reales în calitate…
La trei luni de la învestire, Guvernul Gavrilița ar putea suferi remanieri. Cel puțin, așa a declarat vicepreședintele PAS, Mihai…
Se aud din nou înjurături la ședința Parlamentului. De data aceasta vinovat se face chiar președintele Legislativului, Igor Grosu. Urmărește-ne…
A fost constituită Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului. Proiectul…
Parlamentul a ratificat Protocolului Opțional la Convenția Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în ședința plenară de…
Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău susține că „Teleradio Moldova” (TRM) se va transforma în televiziune de partid, după…
Deputatul BCS, Vasile Bolea, a propus, din partea fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor, introducerea pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului…
Cei 131 de participanți care au obținut note de 9 și 10 la Marea Dictare Națională au fost premiați duminică,…
Mihaela Munteanu, studentă la Facultatea Tehnologia Alimentelor a Universității Tehnice a Moldovei, Departamentul Alimentație și Nutriție, a petrecut un semestru…
Influencerița Juliana Nehme, în vârstă de 38 de ani, a acuzat compania aeriană din Orientul Mijlociu că a discriminat-o din…
Alessandro Michele, directorul de creație din spatele ascensiunii stratosferice a Gucci, pleacă. Potrivit publicației de specialitate Women’s Wear Daily, plecarea…
Internetul moldovenesc a fost inundat de postări ale moldovenilor care s-au alăturat unui flashmob online, în contextul deconectărilor complete de…
De sărbători, Lupii lui Alex Calancea revin cu Povestea de Iarnă! Pentru al treilea an consecutiv, Proiectul Caritabil „Povestea de…