fbpx

Va putea Tauber să candideze din nou pentru Primăria Bălți? Ce spun reprezentanții CEC

Deocamdată nu este clar dacă Marina Tauber va putea să candideze din nou pentru Primăria mun. Bălți, după ce procesul electoral va fi reluat. Afirmația îi aparține membrului Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Citește și: Cum răspunde membrul CEC, Pavel Postică, la acuzațiile reprezentanților Partidului Șor

Potrivit acestuia, pe de o parte, pentru încălcarea legislației electorale, concurenții se exclud din cursă, iar pe de altă parte, totul depinde de decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ).

În cadrul unei conferințe de presă susținută duminică dimineața, Postică a menționat că deocamdată, la această etapă, procesul electoral în municipiul Bălți este suspendat, iar dacă decizia CSJ, care este irevocabilă, va fi adoptată în favoarea Marinei Tauber, membrii CEC se vor întruni în ședință și vor decide în privința reluării procesului electoral.

Potrivit legislației electorale, concurenții electorali care sunt responsabili de încălcarea legislației electorale, tehnic, se exclud din cursa electorală. Dar la această etapă, atâta timp cât nu există o ultimă decizie irevocabilă a Curții Supreme de Justiție, cred că este prea devreme să facem anumite concluzii”, a declarat membrul CEC.

Vezi și: CEC a suspendat turul doi al alegerilor din Bălți, după ce Curtea de Apel Bălți a menținut hotărârea Judecătoriei Bălți de excludere a Marinei Tauber

Articole asemănătoare

Back to top button