fbpx

video | Oficial UE: „Republica Moldova este lider la implementarea Planului de Creștere”

Republica Moldova se află pe primul loc între statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană în implementarea Planului de Creștere, fiind singura țară care a îndeplinit integral cerințele din prima perioadă de raportare și le-a depășit înainte de termen. Declarația a fost făcută de Gert Jan Koopman, director general al Direcției pentru Extindere și Vecinătate Estică a UE, în cadrul Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oficialul european a calificat progresele înregistrate de Republica Moldova drept „extrem de încurajatoare”, subliniind ritmul rapid al reformelor, angajamentul autorităților de la Chișinău și nivelul ridicat de transparență în procesul de implementare.

Potrivit lui Koopman, deși a pornit mai târziu decât alte state candidate, Republica Moldova s-ar situa pe primul loc într-un clasament al implementării Planului de Creștere, chiar dacă mai are de realizat reforme importante în continuare.

„Aceasta este singura țară dintre toate statele candidate care nu doar că a implementat pe deplin toate cerințele din prima perioadă de raportare, dar le-a și depășit cu trei pași în avans, încă din iunie 2025, fiind în proces de obținere a unui rezultat foarte bun și pentru a doua perioadă de raportare, care s-a încheiat recent”, a spus oficialul european.

Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la UE în iunie 2022, iar în decembrie 2023 Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare.

Articole asemănătoare

Back to top button