fbpx

Comuniștii și socialiștii au blocat tribuna Parlamentului și au afișat pancarte, nemulțumiți de prevederile unui proiect de lege

Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au blocat astăzi tribuna Legislativului, în semn de protest față de intenția majorității PAS de a vota un proiect de lege privind sistemul public de pensii în cea de-a doua lectură.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deputații BCS au adus la tribuna Parlamentului câteva pancarte, prin care s-au arătat împotriva adoptării legii. Aceștia au propus amânarea votării subiectului și organizarea de dezbateri publice, însă, în cele din urmă, majoritatea PAS a votat proiectul de lege, 53 de deputați ridicând mâna pentru inițiativă.

„Nu majorării vârstei de pensionare” și „Stop genocid” social” – sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele parlamentarilor BCS.

„E un proiect rușinos. Am venit să spunem: rușine!”, a declarat socialistul Vlad Bătrîncea.

Precizăm că proiectul de lege prevede dreptul de a beneficia de pensie anticipată pentru stagiu lung, pentru persoanele care au stagiul contributiv de cotizare mai mare, cu cinci ani pentru bărbați și trei ani pentru femei, decât cel prevăzut în lege.

O altă reglementare se referă la revizuirea formulei de indexare a pensiilor. Indexarea se va face o dată pe an, la data de 1 aprilie. De asemenea, este prevăzut și un coeficient de majorare a pensiilor, în valoare de 50% din creșterea economică reală pentru anul precedent, care la fel va fi acordat la data de 1 aprilie, în sumă fixă.

Totodată, va fi revizuită și modalitatea de stabilire a pensiei minime. Cuantumul pensiei minime va fi stabilit anual de către Guvern, valoarea acestuia urmând să fie cel puțin egală cu cea din anul precedent.

Proiectul mai prevede că, începând cu 1 ianuarie 2022, vârsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani, iar stagiul complet de cotizare de 34 de ani. Pentru femei, vârsta standard de pensionare de 63 de ani va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2028, iar stagiul complet de cotizare de 34 de ani va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2024.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button