Un an de pandemie în Republica Moldova: Cinci angajați din prima linie ne-au povestit cum virusul le-a schimbat viața și munca
Un an de pandemie a marcat Republica Moldova pe 7 martie. În această zi, în 2020, autoritățile anunțau înregistrarea primului caz de COVID-19. În timp ce de aproape o lună în toată lumea se impuneau primele restricții și un lockdown parțial, țara noastră se confrunta cu primul caz.
Pe 7 martie, la patru zile după primul caz înregistrat în Ucraina și la o săptămână după primele persoane testate pozitiv la COVID-19 în România, Ministerul Sănătății din Republica Moldova anunță despre primul pacient diagnosticat cu noul tip de coronavirus.
Din cauza răspândirii virusului și înregistrării altor cazuri de infectare, câteva zile mai târziu, Republica Moldova urmează exemplul altor țări și anunță primele restricții. Pandemia s-a făcut resimțită odată cu primele restricții și ulterior cu creșterea rapidă a numărului de cazuri.
La un an de muncă și trai în condiții fără precedent, ZUGO a vorbit cu specialiști din diferite domenii, care au fost nevoiți să rămână la datorie pe toată această perioadă. Am aflat din prima sursă, modul în care pandemia le-a schimbat viața profesională, dar și cea personală.
„Am impresia că revenim la situația din primăvara anului trecut”
Un an de pandemie prin ochii unui asistent medical
La aproape două săptămâni de la înregistrarea primului caz, Republica Moldova anunța deja 49 de pacienți infectați, primul deces și primul lucrător medical testat pozitiv la COVID-19.
„Odată cu venirea pandemiei cred că s-a schimbat atitudinea mai întâi a oamenilor față de lucrătorii medicali, care până acum tot erau plasați drept una dintre cele mai importante profesii, dar totuși, în pandemie s-a înțeles rolul esențial al acestora.
Dacă anul trecut pe timpul ăsta virusul era unul nou, fără metode de tratament, cu multe infectări și decese, la drept vorbind îmi era un pic frică să activez (mai întâi frică pentru familie, pentru că dacă eu sunt tânăr și sănătos, mai am părinți, bunei care sunt mai expuși).
Acum însă odată cu un studiu mai aprofundat, cu elaborarea vaccinului, tind să cred că e începutul sfârșitului pentru pandemiei (asta doar cu participarea și conștientizarea fiecărui dintre noi). Cât ține despre responsabilitatea pacienților, se poate de vorbit mult, dar cert este că sunt două categorii: primii conștientizează necesitatea respectării tuturor recomandărilor, și alții care nici nu cred în existența virusului.
Dacă până acum am asistat la o relaxarea oarecare, acum am impresia că revenim la situația din primăvara anului trecut. Acum este cel mai important să realizăm că a mai rămas doar un pic, și dacă toți vom depune un pic de efort, vom reuși neapărat”, spune Alex Palega, asistent medical la IMSP Institutul de Medicină Urgentă, una dintre instituțiile unde erau internați primii pacienți infectați cu noul coronavirus.
„Un an te transformă, te transformă oricum”
Un an de pandemie prin ochii unui profesor
Instituțiile de învățământ se închideau pentru prima dată, inițial pentru perioada dintre 11 – 23 martie, cu posibilitatea de prelungire a termenului. În ceea ce privește recuperarea orelor, Ministerul făcuse publice patru potențiale scenarii. Printre acestea se număra și posibilitatea ca elevii să facă lecții online.
Instituțiile de învățământ, profesorii, elevii și studenții au fost impuși de circumstanțe să experimenteze un nou mod de învățare – la distanță, online. Nu erau pregătiți elevii, nu erau pregătiți nici profesorii.
„Un an te transformă, te transformă oricum, indiferent de caracterul circumstanțelor. Eu ca profesor, am reușit în acest an să devin și blogger. Calitatea lecțiilor filmate deseori lasă de dorit din cauza timpului limitat de care dispun, dar în orice caz, materialul filmat poate fi ulterior refilmat și utilizat în termen lung în cadrul orelor care mai devreme sau mai târziu vor reveni la normal.
Eu ca profesor am dezvoltat competențe pe care în mod normal nu le-aș fi putut dezvolta pentru că teoretic n-aș fi avut nevoie de ele. Peste noapte poți spune că am devenit și un PR manager foarte bun. Ca să motivezi elevii să lase TikTok-ul lor pentru matematica ta, necesită efort și putere de exemplu. Ne-am învățat să îmblânzim neîmblânzitul, rebelitatea adolescentină nu trebuie înăbușită, ci redirecționată”, a spus Alex Leahu, profesor de matematică din capitală.
Nici viața privată și socială a profesorilor nu a rămas neatinsă de pandemie. Au fost interzise ieșirile în grupuri mai mari de trei persoane. Totodată, Ministerul cerea deplasări doar în caz de necesitate.
„Pe plan personal lucrurile stau nițel mai prost, dar acest aspect a avut de suferit la toată lumea. Având în vedere că oamenii au nevoie de pauze și reveniri la normal, pauzele mele s-au micșorat considerabil și oamenii cu care întrețineai careva relații sociale, pe parcurs au dispărut din viața mea din cauza distanțării sociale și limitarea timpului petrecut cu oamenii care te pot pune în pericol.
Concluziile sunt greu de tras acum, încă avem de analizat toate pentru că-urile pe care le avem la moment, dar prin asta și-i remarcabilă frumoasa noastră viață. Nu cantitatea lecțiilor, ci calitatea lor fac diferența. Avem încă multe de învățat”, a mai adăugat acesta.
„Zi de zi trăim cu virusul, muncim cu el, luptăm cu el”
Un an de pandemie prin ochii unui polițist
La 15 martie 2020, autoritățile anunță stare de urgență și cod roșu de pandemie la nivel național. Noile restricții s-au dat greu oamenilor. Fără evenimente, fără întruniri și fără ieșiri în în grupuri mai mari de trei persoane, oamenii au fost puși în situația de a se adapta unui nou stil de viață. Dacă unii, cu responsabilitate au acceptat izolarea, alții au tot încercat să ducă de nas autoritățile.
În tot acest timp, Poliția a rămas aliatul numărul unu al medicilor, care luptau în spitale și autorităților care încercau să țină totul sub control.
„Acum un an, când virusul abia începea și lua amploare, probabil nimeni din noi nu şi-ar fi putut imagina dimensiunile la care acesta se va extinde. De atunci, zi de zi trăim cu el, muncim cu el, luptăm cu el. Momentele de tristețe tot mai mult şi mai mult umbresc clipele de fericire. Tot mai mulți oameni pe care mai ieri îi salutam pe stradă, astăzi le citim numele în lista tot mai lungă a victimelor virusului COVID-19.
Misiunea noastră a rămas aceiaşi, de a purta de grijă societății, de a apăra ordinea de drept şi legea, însă modul în care o facem a devenit mai dificil. Noi, împreună cu colegii mei polițişti, suntem mereu la datorie, unii au stat şi de două, trei ori în izolare, unii au pierdut oameni dragi, frați, părinți.
Trist atunci când te dedici trup şi suflet meseriei însă realizezi că nu ai putut apăra ceea ce ai avut mai scump, pe cei dragi. Mă încurajează faptul că totuşi noi, oamenii ne-am adaptat şi acesui mod de viață. Am învățat să zâmbim, continuăm să iubim oamenii, viață, munca pe care o avem şi continuăm să servim patriei in pofida oricărui impiediment. Luați aminte, pericolul nu a dispărut, nici măcar la un an distanță”, a spus Cristina Ciobanu, polițistă.
„Un adevăr împachetat în straturi de haos”
Un an de pandemie prin ochii unei farmaciste
La o săptămână de la primul caz confirmat, autoritățile cer sistarea temporară a activității magazinelor neesențiale, centrelor comerciale și a piețelor. În timp ce nimeni nu știa de unde vine, ce reprezintă și cum să se protejeze de noul coronavirus, vânzătorii din marketuri, farmaciștii și contabilii din bănci, rămân la locurile de muncă.
„Pandemia era noțiune criptată pentru oameni în 2020, un adevăr împachetat în straturi de haos de care nimeni nu era pregătit. Pentru noi n-a fost pauză, ca în alte sfere, farmaciile sunt în primă linie. Odată ce apar primele simptome, se instalează frica și crezi că ei cheamă din start 112 sau sună medicul de familie care ,de altfe nici nu-i răspunde? Nu, încearcă să se trateze din contul lor, apoi observând că nu dă roade, vin și cer medicamentul minune de la noi, care să trateze tot și toate.
E o antiteză vizibilă între volumul de lucru precedent și curent, volumul de muncă s-a dublat, materiale insuficiente ( măști, mănuși, dezinfectant, Groprinosin – zici că era o utopie) pentru că era un flux enorm de oameni speriați, oameni bolnavi – debusolați de toată harababura din sistemul medical.
Știu că nu poți schimba omul, dar activând cu diverși pacienți dintre care o bună parte agresivi, eu am încercat să le schimb percepțiile prin empatie, în materie de vigilență, de raționament medicamentos, pentru că moldoveanul vrea sa își facă rezerve, sa pună la colțun, bani, medicamente în caz de apocalipsă”, spune Eliza Midoni, farmacistă.
„Ne-am trezit peste noapte cu străzile și stațiile de așteptare a transportului public goale”
Un an de pandemie prin ochii unui taximetrist
Trecuse prima săptămână de când Republica Moldova s-a lovit de primul de COVID-19, în dimineața de 14 martie 2020, autoritățile anunță că pe 15 martie, duminica, transportul public nu va circula pe străzile capitalei. De la transportul public care nu circula în weekend, s-a trecut la circulația doar la anumite ore, apoi la sistarea completă a circulației transportului public.
Singura metodă de deplasare au rămas mașinile personale și taxiurile, cu respectarea strictă a normelor de protecție și cu verificări riguroase.
„Ne-am trezit peste noapte cu străzile și stațiile de așteptare a transportului public goale. La aproape o lună de la începutul pandemiei, Chișinăul era ca o scenă ruptă dintr-un scenariu post-apocaliptic. Câteva mașini pe ici, pe colo și alea a companiilor de taximetrie. Fiecare pasager ducea de la o destinație la alta sentimentul de frică. Am încercat să ne adaptăm și să prevenim la maxim. După fiecare persoană urcată în mașină dezinfectam, ștergeam și mergeam spre următoarea comandă.
În primul rând era lumea agitată, nu lucrau, nu știau la ce să se aștepte peste câteva zile. În fiecare zi se introduceau restricții noi, cu transportul era foarte complicat, nici nu era transport destul, dar și cel care era oamenii încăpeau pur și simplu.
Adesea pasagerii care urcă în taxi, încep să povestească și să-și descarce durerile. Am auzit istorii peste istorii legate de oameni dragi infectați, de joburi pierdute, salarii neplătite. Virusul a lovit în toate sectoarele cum a putut mai tare. Acum fie că ne obișnuim să trăim cu el, dar la un an distanță, chiar dacă numărul de cazuri, decese și seriozitatea lucrurilor e în continuă creștere, oamenii nu mai sunt la fel de speriați ca atunci”, spune Nicolae Boeștean, șofer de taxi.
La un an de pandemie, Republica Moldova înregistrează cifre record de cazuri pozitive în 24 de ore. Bilanțul infectărilor a ajuns la 192.985, iar numărul deceselor a atins 4071 de cazuri.
