fbpx

R. Moldova a deschis oficial Ambasada la Astana

Republica Moldova și-a inaugurat oficial Ambasada în Republica Kazahstan, marcând astfel o nouă etapă în relațiile bilaterale dintre cele două țări. Ceremonia de deschidere a avut loc la 1 iulie, la Astana, în prezența vicepremierului și ministrului de externe Mihai Popșoi, a ministrului kazah al afacerilor externe, Murat Nurtleu, și a mai multor diplomați acreditați. Noua misiune diplomatică își propune să consolideze cooperarea politică și economică cu Kazahstanul, dar și să ofere servicii consulare cetățenilor moldoveni din regiune.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Evenimentul a început cu semnarea în Cartea de Onoare a ambasadei de către cei doi miniștri. Noua misiune diplomatică vine să răspundă nevoii unei prezențe active a Republicii Moldova în Asia Centrală, având ca obiectiv sprijinirea cetățenilor moldoveni și a mediului de afaceri în regiune.

„Deschiderea ambasadei la Astana reflectă angajamentul Republicii Moldova pentru dezvoltarea unei cooperări durabile cu Kazahstanul, dar și cu întreaga regiune a Asiei Centrale”, a declarat Mihai Popșoi, subliniind importanța apropierii atât de cetățeni, cât și de oportunitățile politice și economice din zonă.

La rândul său, ministrul kazah Murat Nurtleu a felicitat partea moldovenească pentru inaugurare, menționând că noua ambasadă va contribui la aprofundarea dialogului politic și la consolidarea cooperării bilaterale. „Vă asigur de sprijinul deplin al Ministerului Afacerilor Externe și al Guvernului Kazahstanului”, a adăugat oficialul kazah.

Cu prilejul inaugurării, ministrul Popșoi a oferit Diplome de Onoare ale Guvernului Republicii Moldova pentru doi cetățeni moldoveni stabiliți la Astana: Aurel Gîscă, pentru implicare civică și susținerea prezenței diplomatice moldovenești, și Natalia Karagoz, pentru promovarea patrimoniului cultural național.

Ambasada își propune să ofere servicii consulare calitative, să protejeze drepturile cetățenilor moldoveni și să sprijine dezvoltarea relațiilor bilaterale în domenii precum economia, educația, cultura și știința. De asemenea, va menține un dialog constant cu autoritățile locale și centrale din Kazahstan.

Misiunea diplomatică este condusă de ambasadorul Ștefan Gorda, diplomat de carieră cu o vastă experiență în serviciul extern al Republicii Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button