fbpx

Totul despre pandemia de coronavirus! Focare, istoric, simptome, tratament, mituri și realități despre COVID-19 în lume și în Republica Moldova

Cuprins
  • Ce este coronavirusul COVID-19?
  • De unde a pornit?
  • Cum s-a răspândit în lume?
  • Cum te poți infecta cu virusul COVID-19?
  • Simptome. Cum se manifestă COVID-19 în organismul uman?
  • Cum să te protejezi de coronavirus?
  • Informațiile despre coronavirus, între mituri și realități!
  • Epidemia de COVID-19 în Republica Moldova

Panică la nivel mondial, instituții de învățământ închise, magazine golite și măsuri extreme impuse de autorități. Toate acestea au loc deja de câteva luni, din cauza pandemiei de coronavirus. În context, ZUGO a elaborat un rezumat care cuprinde detaliile importante pe care trebuie să le știți despre COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai jos veți afla informații privind istoria apariției infecției, simptome, tratament, mituri și alte informații necesare referitoare la noul coronavirus.

Ce este coronavirusul COVID-19?

Foto: The CT Mirror

Coronavirusurile pot îmbolnăvi atât animalele, cât și oamenii. Cele umane sunt cunoscute pentru faptul că provoacă infecții respiratorii – de la răceli obișnuite la boli mai grave, precum Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și Sindromul Acut Respirator Sever (SARS).

Noul coronavirus, COVID-19, reprezintă o boală infecțioasă cauzată de coronavirusul recent descoperit. Acest virus, precum și boala au fost necunoscute până la epidemia care a izbucnit în Wuhan, capitala provinciei Hubei din China, în decembrie 2019.

De unde a pornit?

Foto: GPS da Notícia

Așadar, momentan, se consideră că virusul COVID-19 ar fi fost transmis la om de la lilieci sau de la şerpi, care se vindeau în piața de animale vii din Wuhan. Pe de altă parte, cercetătorii chinezi care investigează originea animală a epidemiei de coronavirus au declarat că pangolinul*, specie pe cale dispariţie, ar putea fi calea de transmitere a bolii la lilieci.

*Pangolinii (numiți și furnicari solzoși) sau folidotele (Pholidota) este un ordin de mamifere placentare nocturne lipsite de dinți, cu corpul lung, acoperit cu solzi cornoși. Pangolinii au devenit rari deoarece localnicii îi vânează pentru carne.

Primii pacienți care s-au infectat cu noul coronavirus au fost din Wuhan, China. Aceștia dezvoltaseră pneumonie fără o cauză clară.

Cum s-a răspândit în lume?

Foto: Anchorage Daily News

Specialiștii au analizat circumstanțele în care a apărut virusul și au constatat că primul pacient era angajatul unei piețe unde se vindeau șerpi, iepuri și păsări. Așadar, primele cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrate în China în decembrie 2019. Din provincia Wuhan s-a răspândit în regiuni precum: Hubei, Henan, Heilongjiang, Beijing și altele. Ulterior, din luna ianuarie persoane infectate au fost depistate în Japonia, Thailanda, Coreea de Sud, SUA, Franța și Germania.

La începutul lunii martie, cazuri de coronavirus sunt înregistrate în 118 țări din întreaga lume, cei mai afectați la nivel mondial sunt cei din China – cu peste 80.000 de cazuri confirmate, dintre care peste 61.000 de oameni s-au vindecat, iar 3162 au decedat. A doua cea mai afectată la nivel mondial și prima la nivel european este Italia – cu peste 10.000 de cazuri confirmate, dintre care peste 700 de persoane s-au vindecat, iar 631 au decedat.

Încă de la început, autoritățile țărilor au luat mai multe măsuri de urgență. În Hongkong, imediat după primele cazuri, pe aeroport au fost instalate aparate de măsurare a temperaturii.

În China au fost construite în timp record, timp de câteva zile, două spitale. Aproape fiecare țară afectată a recurs la închiderea granițelor, cel puțin pentru cetățenii străini, la anularea zborurilor și tuturor evenimentelor în masă.

În orașul Wuhan va fi construit un al doilea spital pentru pacienții infectați cu coronavirus. Lucrările vor dura doar 15 zile

Au fost luate și măsuri, considerate, extreme. SUA au băgat dolari în carantină, coreenii au ars bancnote, Coreea de Nord a ameninţat că va împuşca cetăţenii chinezi care se apropie de frontiera dintre cele două ţări.

Cum te poți infecta cu virusul COVID-19?

Foto: MediHelp International

Oamenii se pot infecta cu COVID-19 de la alte persoane deja bolnave. Coronavirusul se poate răspândi de la o persoană la alta prin picăturile nazale sau din gură, care sunt răspândite atunci când o persoană cu COVID-19 tușește sau stărnută.

Dacă aceste picături aterizează pe obiecte și suprafețe din jurul persoanei, alții pot să contracteze COVID-19 atingând aceste obiecte sau suprafețe, apoi atingându-și ochii, nasul sau gura. De aceea este important să fie păstrată distanța de mai mult de un metru de la o persoană bolnavă. Organizația Mondială a Sănătății analizează cercetările oamenilor de știință și va continua să plaseze informații actualizate în acest sens.

E bine de știut că perioada de incubare a bolii este de maxim 14 zile, iar virusul supraviețuiește în condiții ideale cel mult circa 20 de zile, iar în pachetele expediate prin poștă – aproximativ 72 de ore.

Simptome. Cum se manifestă COVID-19 în organismul uman?

Foto: Focus Groupe Media

Cele mai des întâlnite simptome ale virusului COVID-19 sunt febra, oboseala și tusea uscată. Unii pacienți pot prezenta dureri, congestie nazală, nas curgător, dureri în gât sau diaree. Simptomele sunt de obicei ușoare și încep treptat. De altfel, unele persoane care se infectează nu dezvoltă nici un simptom și se simt bine. COVID-19 atacă în organismul uman plămânii, intestinele, sistemul circulator, ficatul, rinichii.

Aproximativ una din șase persoane cu COVID-19 devine grav bolnavă și prezintă dificultăți de respirație. Persoanele în vârstă, precum și cele cu probleme medicale, cum ar fi hipertensiunea arterială, probleme cardiace sau diabet, sunt mai susceptibile să dezvolte o evoluție mai gravă a bolii. Aproximativ 2% dintre persoanele bolnave au decedat.

Cum să te protejezi de coronavirus?

Foto: Descopera

Încă nu a fost găsit un vaccin contra coronavirusului. Totuși, pentru a se trata, oamenii trebuie să se adreseze doctorilor, sistemul medical fiind pregătit pentru a face față răspândirii maladiei. Actualmente, se folosesc preparate asemănătoare celor pentru gripă, dar și remedii pentru a menține stare sănătății bolnavilor la un nivel corespunzător.

Pentru a te proteja:

  • Spală-te des pe mâini cu o soluție pentru mâini pe bază de alcool sau cu săpun și apă;
  • Menține distanța socială – de cel puțin un metru între tine și alte persoane, mai ales cele care tușesc, strănută și au febră;
  • Nu îți atinge gura, nasul și ochii cu mâna;
  • Asigură-te că tu și oamenii din jurul tău urmați o igienă respiratorie bună. Aceasta înseamnă să-ți acoperi gura și nasul cu un șervețel sau să strănuți și să tușești în pliul cotului. Apoi arunci imediat șervețelul folosit;
  • Rămâi acasă dacă te simți rău. Dacă ai febră, tuse și dificultăți de respirație, sună în prealabil medicul de familie și solicită asistență medicală. Urmărește indicațiile autorităților locale de sănătate;
  • Fii informat cu privire la ultimele noutăți despre COVID-19 din sursele oficiale. Urmează sfaturile și recomandările autorităților de sănătate cum să te protejezi și cum să-i protejați pe ceilalți de COVID-19.

Informațiile despre coronavirus, între mituri și realități!

Foto: EditiaDeDimineata.ro

În tot amalgamul de informații, au fost distribuite și detalii neveridice referitoare la coronavirus și epidemie.

MITURI despre CORONAVIRUS:

– Ne putem molipsi din cauza coletelor aduse din China, de la banane sau dacă bem bere mexicană „Corona Extra”;

– Corona este cel mai periculos virus care există;

– Voi muri dacă voi fi diagnosticat/ă cu noul coronavirus;

– Trebuie să intrăm în panică și să învinovățim China pentru această epidemie;

– Pentru a trata coronavirus, putem folosi lămpile cu ultraviolete, vaccinurile pentru pneumonie, usturoiul.

REALITĂȚI despre CORONAVIRUS:

– Gripa ucide anual de 60 de ori mai multe persoane decât coronavirusul;

– Spălarea mâinilor și strănutul în cot sunt cele mai bune practici pentru a nu răspândi virusul;

– Panica și isteria față de ceea ce se întâmplă sunt alimentate de rasism și xenofobie. Nimic nu justifică să fim nepoliticoși cu ceilalți;

– Încă nu a fost creat un vaccin împotriva coronavirusului.

COVID-19 în Republica Moldova

Foto simbol: perfecte.md

Momentan, în Republica Moldova au fost confirmate trei cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19. Primul caz a fost înregistrat pe 7 martie, pacienta are 48 de ani și revenise din Italia. Starea ei este gravă, dar stabilă, având mai multe boli cronice: diabet zaharat, supraponderare de gradul doi și hipertensiune. Autoritățile au cerut ca toți pasagerii care au zburat cu aceeași cursă să rămână izolați la domiciliu.

Celelalte două cazuri au fost confirmate pe 10 martie. E vorba despre o femeie din Chișinău și un bărbat de la sudul țării. Ambii suferă și de alte boli și, la fel, au revenit din Italia.

Totodată, 22 de persoane au fost internate în Spitalul Clinic „Toma Ciorbă” și la cel de Boli Contagioase pentru Copii, având simptome ale coronavirusului. Pe 11 martie, ora 16:00, autoritățile vor anunța dacă acestea sunt bolnave sau nu.

De asemenea, un autocar cu moldoveni a fost oprit acum câteva zile în România. Printre pasageri, unul prezenta simptome de coronavirus. Astfel, el și toți ceilalți au fost plasați în carantină. Pe de altă parte, două moldovence stabilite în Italia au fost diagnosticate cu acest coronavirus, starea lor fiind una stabilă.

În contextul dat, în țară au fost întreprinse câteva măsuri pentru a preveni răspândirea virusului.

  • De pe 11 și până pe 23 martie, toate instituțiile de învățământ din țară sunt închise pentru elevi/studenți. Angajații, însă, își continuă activitatea. Totodată, a fost interzisă desfășurarea manifestărilor în masă și organizarea excursiilor;
  • Până pe 31 martie, cetățenilor străini li se interzice îmbarcarea avioanelor care vin spre țara noastră din Italia, China, Coreea de Sud sau Iran; Restricții au fost impuse și la tipul de transport terestru;
  • Concertele, expozițiile sau orice alte manifestări în masă, care adună mai mult de 50 de persoane, au fost anulate până pe 1 aprilie;
  • Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a creat o celulă de criză care va monitoriza situația în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale RM peste hotare și aparatului central al MAEIE;
  • Serviciile consulare ordinare în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Franța și Ambasadei Republicii Moldova la Beijing (China) au fost sistate;
  • Toate persoanele care revin din regiunile cu izbucniri în focare de coronavirus de tip nou trebuie să completeze, la zona de trecere a frontierei, fișele epidemiologice. Ulterior, să se autoizoleze la domiciliu și, dacă se simt rău, să telefoneze la 112.
  • Transportul public din capitală este dezinfectat după fiecare rotație;
Notă ZUGO: Informați-vă constant, din surse oficiale și veridice, despre tot ceea ce ține de coronavirus. Vă îndemnăm, totuși, să nu creați panică, dar să fiți conștiincioși, respectând sfaturile și regulile impuse de specialiști, medici și autorități!

Articole asemănătoare

Back to top button