fbpx

Nicole Kidman, în centrul unui scandal la Hong Kong. Ar fi fost scutită de carantină și observată la shopping, în pofida restricțiilor sanitare

Actrița Nicole Kidman s-a pomenit în centrul unui scandal la Hong Kong. Vedeta de la Hollywood a fost surprinsă la cumpărături la doar două zile după sosire, în pofida normelor epidemiologice severe.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit măsurilor impuse, rezidenții care se întorc în Hong Kong din țări cu risc mare de infectare trebuie să stea în carantină până la trei săptămâni, indiferent dacă sunt sau nu imunizați. Australia, de unde a venit actrița, este clasificată ca țară cu risc mediu, fiind necesare minim șapte zile de izolare.

Oficial nu s-a anunțat dacă Kidman a fost scutită de carantină, relatează Digi24, cu referire la BBC. Se cunoaște doar că aceasta se va filma într-un serial la Hong Kong, iar Biroul de Comerț și Dezvoltare Economică din regiune a anunțat este posibilă renunțarea la restricții în cazul în care este vorba despre „desfășurarea activității profesionale”.

Pe de altă parte, localnicii sunt indignați, deoarece mulți nu își pot vedea familiile perioade lungi din cauza măsurilor de izolare. Aceștia cer autorităților din domeniul sănătății să ofere explicații în context.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button