fbpx

Criză a transporturilor în Europa: Franța are un deficit de zeci de mii de șoferi de camioane. Cea mai gravă situație e în Marea Britanie

Belgia are 5.000 de locuri de muncă pentru șoferii de camioane, iar acestea ar trebui ocupate urgent, pentru a menține rafturile magazinelor pline, spune Febetra, federația furnizorilor belgieni de transport și servicii logistice, potrivit Brusselstime.com. În Franța e un deficit de 40-50.000 de oameni în domeniul transporturilor, estimează asociațiile din domeniu, citate de france.info, iar în Marea Britanie există o penurie de 100.000 de șoferi de camioane.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Febetra a făcut referire și la Regatul Unit, unde consecințele lipsei de șoferi de camioane sunt evidente – țara se confruntă cu lipsă de combustibil și se văd raftur goale din supermarketuri.

„Dacă vrem ca rafturile magazinelor să rămână pline în viitor, atunci e nevoie de. șoferi suplimentari”, a spus Isabelle De Maegt de la Febetra, într-un comunicat de presă, potrivit economedia.ro.

Pentru a ocupa miile de locuri vacante din Belgia, Febetra organizează, de asemenea, Ziua Șoferului de Camion pe 9 decembrie, când șoferii vor primi un mic cadou, cum ar fi o ceașcă de cafea, o gustare sau un card în diferite locații.

„Fără soferii de camioane, rafturile din supermarketuri și magazine rămân goale, toate șantierele de construcție sunt oprite și fabricile nu mai funcționează”, a spus reprezentanta Febetra. 

În Franța e un deficit de 40-50.000 de oameni în domeniul transporturilor, estimează asociațiile din domeniu, conform Francetv.info.

„În Franța, avem o situație de penurie nu numai în ceea ce îi privește pe șoferi, ci de personal în general în acest sector, dar ceea ce se întâmplă nu atinge gravitatea situației din Regatul Unit”, spune Florence Berthelot, delegat general al Federația Națională a Transportului Rutier (FNTR) pe franceinfo. În Franța există un deficit de „40.000 până la 50.000 de persoane”. În Marea Britanie, există o penurie de 100.000 de șoferi de camioane, potrivit British Road Hauliers Association. Transportul rutier reprezintă în Franța 90% din transportul de marfă.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button