fbpx

„Cei mai mari antisemiţi sunt tocmai evreii”. Israelul l-a convocat pe ambasadorul Rusiei, după declarația lui Lavrov despre originea evreiască a lui Hitler

După Danemarca, acum este rândul Israelului să convoace ambasadorul rus, de această dată fiind vorba despre alt motiv. Ministerul israelian de Externe l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Israel, în semn de protest după ce şeful diplomaţiei moscovite, Serghei Lavrov, a spus că „Hitler era şi de origine evreiască, iar cei mai mari antisemiţi sunt tocmai evreii”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Ministrul israelian de externe Yair Lapid a declarat că Israelul aşteaptă să primească scuze pentru cuvintele lui Lavrov.

„Cuvintele lui sunt de neiertat, ambasadorul va fi chemat la o consultare”, a spus Lapid, citat de postul N12.

Israel nu este prima ţară care convoacă ambasadorul rus. Danemarca l-a convocat pentru explicaţii pe ambasadorul rus la Copenhaga, asta după ce un avion rusesc a intrat vineri în spaţiul aerian al ţării nordice, scrie Mediafax.

Mai multe ţări europene au exclus diplomaţi ai Rusiei, însă alungarea unui ambasador este socotită o măsură extremă şi nu se ia decât după abateri grave

Articole asemănătoare

Back to top button