fbpx

Armata israeliană spune că „au fost găsite circa 1.500 de cadavre de luptători ai Hamas în Israel”

Armata israeliană a declarat marţi dimineaţă că a recuperat „aproximativ 1.500 de cadavre” de luptători ai Hamas în Israel de la atacul lansat sâmbătă dimineaţă de mişcarea islamistă palestiniană din Fâşia Gaza, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Aproximativ 1.500 de cadavre de luptători ai Hamas au fost găsite în Israel în jurul Fâşiei Gaza”, a declarat locotenent-colonelul Richard Hecht, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, ale cărui remarci reflectă amploarea atacului fără precedent declanşat sâmbătă asupra sudului Israelului. Până acum, armata vorbise despre o mie de luptători palestinieni infiltraţi.

În cea de-a patra zi de ostilităţi, „armata a recâştigat mai mult sau mai puţin controlul asupra gardului de la graniţa” cu Gaza, „dar mai pot avea loc infiltrări”, a adăugat colonelul Hecht.

Cu toate acestea, „ştim că de noaptea trecută nimeni nu a intrat” în Israel din Gaza, a adăugat el.

Armata „aproape a finalizat” evacuarea celor 24 de localităţi din apropierea graniţei de unde a decis să îi îndepărteze pe locuitori.

Articole asemănătoare

Back to top button