fbpx

video | Veteranii de război cer mărirea indemnizaţiilor şi restabilirea drepturilor. Aceștia anunță proteste dacă nu vor fi auziți de autorități

Un grup de veterani ai războiului din Afganistan şi ai războiului de pe Nistru au înaintat astăzi un demers Guvernului şi Parlamentului prin care au solicitat restabilirea înlesnirilor adoptate de primul Legislativ, modificate de-a lungul anilor, iar ulterior anulate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Semnatarii au cerut să aibă parte de un tratament gratuit anual la un centru de reabilitare, să fie asiguraţi cu poliţe medicale indiferent de gradul de invaliditate, să aibă parte de înlesniri cu 50% la plata facturilor, să poată călători gratuit în transportul public şi ca vârsta de pensionare pentru veteranii de război să fie de 55 de ani. De asemenea, aceştia au solicitat indemnizaţii mai mari.

„Cerem să fie îndeplinite aceste cerinţe şi să fie adoptate şi publicate în monitorul oficial. Să nu ne mai modifice legile, ca să nu mai umblăm să cerşim, pentru că nicăieri în lume veteranii de război nu umblă să cerşească aşa ca la noi. Îndemnăm toţi veteranii de război să ne susţină şi dacă în şapte zile, guvernarea nu va întreprinde nicio măsură, cei care ne-am adunat în anii 90, ne vom strânge iar şi vom organiza un protest masiv. Nu cerem foi de tratament în Cipru, ci drepturile pe care ni le-au anulat”, a declarat unul dintre reprezentanții grupului de iniţiativă.

Veteranii de război mai spun că după ce Ministerul Apărării le-a eliberat anterior legitimaţii de combatanţi, recent instituţia a iniţiat noi verificări a valabilităţii actelor.

„Dacă ne-au eliberat o astfel de legitimaţie, de ce trebuie să depunem iar un set de acte care să confirme că am luptat? Jumătate din participanţii la războiul de pe Nistru din raionul Căuşeni, am fost peste 4000 de băieţi, au decedat între timp. Acum am rămas vreo 2000 de foşti participanţi la război. Dle Chicu, anulaţi-vă decizia prin care îi impuneţi pe camarazii noştri să vă confirme că legitimaţiile acestea nu sunt false, ci adevărate. Domnul Dodon şi-a rezervat deja o indemnizaţie de peste jumătate de milion de lei pe care vrea să-i obţină la finele mandatului, pe când noi suntem ignoraţi. Ajunge să vă bateţi joc”, a menționat unul dintre veterani.

Articole asemănătoare

Back to top button