fbpx

Un tânăr din Ceadîr-Lunga, bătut cu cruzime de doi indivizi. Victima s-a stins pe patul de spital

Polițiștii din Ceadîr Lunga au fost alertați pe 14 noiembrie precum că pe marginea unui drum se află un bărbat în stare inconștientă. Oamenii legii au stabilit că necunoscutul este un locuitor al municipiului în vârstă de 29 de ani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tânărul a fost preluat de medici pentru a i se oferi îngrijirile medicale necesare. Acesta s-a stins din viață în secția de reanimare a spitalului raional Ceadîr-Lunga.

Conform Serviciului de Presă al Direcției de Poliție din Găgăuzia, în urma investigațiilor s-a stabilit că pe 14 noiembrie, în jurul orei 4:00, aflându-se într-o locuință din localitate, doi indivizi ar fi avut un conflict cu victima. Aceștia i-ar fi aplicat bărbatului mai multe lovituri în diverse regiuni ale corpului.

Poliția a început o urmărire penală pe marginea cazului și a reținut doi suspecți. Aceștia sunt locuitori ai aceluiași oraș și au vârsta de 52 și respectiv 37 de ani.  Actualmente ei sunt reținuți pentru 72 de ore.

Articole asemănătoare

Back to top button