fbpx

Tragedie la Anenii Noi. Un copil de 10 luni a decedat, iar alții cinci au suferit leziuni corporale după ce mașina în care se aflau s-a inversat

Un copil de 10 luni a decedat, iar alte cinci persoane au suferit leziuni corporale după ce mașina în care se aflau s-a inversat. Accidentul s-a produs ieri seara, în apropiere de localitatea Calfa din raionul Anenii Noi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Contactată de ZUGO, ofițera de presă a Inspectoratului local de Poliție, Corina Repesciuc, a comunicat că la volanul vehiculului de model Mercedes E-Klass se afla un tânăr de 23 de ani. În afară de copii, acesta mai avea în automobil un pasager de 26 de ani.

Conducătorul mașinii se deplasa spre Chișinău, dar nu s-a isprăvit cu șofatul, iar vehiculul s-a inversat la una dintre cotituri și a ajuns pe acostament. Copilul de 10 luni a fost preluat de medici și a decedat la spital, iar ceilalți pasageri s-au ales cu leziuni corporale neînsemnate.

Testul alcoolscopic a constatat că șoferul nu era în stare de ebrietate. Actualmente, oamenii legii întreprind acțiunile necesare pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.

Articole asemănătoare

Back to top button