Un bărbat a fost rănit într-un accident, dar a murit în altul, în ambulanță
Un șofer, implicat într-un accident rutier, a fost preluat de o ambulanță. Însă în drum spre spital, mașina de salvare a fost tamponată de un alt automobil. În urma impactului, felcerul ambulanței a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar șoferul a decedat. Informația a fost confirmată pentru Agora, de către ofițera de presă a Inspectoratului General de Poliție (IGP), Mariana Bețivu.
Potrivit informațiilor, primul accident s-a produs în jurul orelor 08:10, în apropierea sat. Cotiujenii Mari, r. Șoldănești.
Preliminar, polițiștii au stabilit că șoferul unui Mercedes Sprinter de 35 de ani, nu s-a isprăvit cu conducerea și s-a tamponat cu un Ford, condus de un bărbat de 64 de ani, având ca pasageră pe o femeie de 65 de ani.
În urma accidentului rutier, ambii conducători auto și pasagera au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ulterior, ambulanța care a preluat victimele accidentului, deplasându-se pe o stradă a or. Șoldănești spre spital, a fost tamponat de un BMW la volanul căruia se afla un tânăr de 24 de ani, care preliminar nu a acordat prioritate ambulanței.
În urma accidentului rutier felcerul din ambulanță a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar pacientul, conducătorul Fordului, a decedat.
Toți conducătorii mijloacelor de transport au fost supuși testării alcoolscopice, acestea fiind negative.
Pe cazuri sunt pornite procese penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.