fbpx

Parlamentul votează crearea Agenției naționale de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie

În Republica Moldova va fi creată Agenția națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie. Legislativul a votat astăzi, 20 iulie, în prima lectură, un proiect de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit proiectului de lege, agenția va fi în subordinea Guvernului. Autoritatea va fi abilitată cu funcții de coordonare a activității interinstituționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei și a violenței în familie, de implementare a programelor naționale, de monitorizare şi evaluare a politicilor publice în domeniu, de facilitare a cooperării cu societatea civilă, precum și de raportare a aplicării la nivel național a Convenției de la Istanbul. Pe lângă Agenție va fi creat Consiliul național coordonator în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei și violenței în familie. Acesta va fi constituit din reprezentanți ai autorităților centrale, ai societății civile şi alte părți interesate.

Proiectul mai stabilește delimitarea atribuțiilor între autoritățile în domeniu. Totodată, se propune crearea pe lângă Ministerul Muncii și Protecției Sociale a Consiliului interministerial în domeniul reabilitării și protecției sociale a victimelor infracțiunilor. Atribuțiile și organizarea activității acestuia vor fi reglementate printr-un regulament aprobat prin ordinul ministrului.

Inițiativa are drept scop alinierea cadrului normativ național la prevederile Convenției de la Istanbul. Inițiativa legislativă aparține deputatei PAS Doina Gherman, fiind elaborată cu suportul unui grup de experți sub egida Centrului de Drept al Femeilor și UN Women.

„Fenomenul violenței față de femei reprezintă o tragedie pentru țara noastră. Fiecare a treia femeie din Republica Moldova a suferit și continuă să sufere de o formă sau alta de violență. Mă refer aici atât la violența domestică, fizică, sexuală, psihologică, dar și economică. Vă îndemn să trecem de partea victimelor violenței domestice, a femeilor care suferă încă în tăcere. 75 % din femeile țării noastre, de la nord la sud, sunt bătute, sunt abuzate, sunt umilite sau hărțuite zilnic, uneori chiar și în propria casă”, a menționat autoarea inițiativei, parlamentara Doina Gherman.

Proiectul de lege urmează a fi votat și în lectura a doua.

Articole asemănătoare

Back to top button