fbpx

O adolescentă a ajuns la spital după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Tiraspol

O adolescentă, în vârstă de 17 ani, a ajuns la spital după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Tiraspol. Totul s-ar fi produs în această dimineață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit primelor informații, accidentul a avut loc în urma unei manevre nesigure efectuate de către șoferul unui automobil de model Volksfagen, în vârstă de 36 de ani. Acesta ar fi vrut să depășească camionul de marcă GAZ ce staționase pe trecerea de pietoni, pentru a-i oferi prioritate pietonului.

Fără a avea o reacție promptă, șoferul automobilului ar fi lovit adolescenta. Potrivit martorilor oculari ai accidentului, aceștia ar fi încercat să-i ofere victimei, aflată în stare de inconștiență, asistență medicală înaintea sosirii ambulanței.

La scurt timp, la fața locului au ajuns serviciile de urgență, echipajele Inspectoratului Poliției Rutiere, serviciul de patrulare și unitatea de serviciu, transmite mvdpmr.org.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Clinic Republican, iar pe marginea acestui caz a fost deschisă o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului.

Articole asemănătoare

Back to top button