fbpx

Noile AirPods se vând ca pâinea caldă, iar în ajun de sărbători Apple își dublează producția pentru a satisface cererile

Căştile din seria AirPods s-au dovedit a fi un succes răsunător pentru Apple, atât clienţii săi, cât şi cei care folosesc alte telefoane alegând aceste căşti true wireless faţă de alte modele, de multe ori chiar mai ieftine. Se pare însă că în ajun de sărbători compania are cereri de două ori mai mari decât s-ar fi așteptat, prin urmare producția trebuie să crească considerabil.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Apple a subestimat cererea, iar acum compania cere partenerilor din Asia să mărească volumul de producere atât pentru modelele standard, care sunt mai ieftine, cât şi pentru noile căşti premium AirPods Pro, relatează go4it.ro.

Pentru modelul AirPods Pro, care este produs de Luxshare-ICT în China, Apple a cerut ca producţia de 1 milion de unităţi pe lună să fie dublată la 2 milioane pentru perioada următoare. Modelul AirPods 2 cu carcasă wireless este în schimb asamblat în Vietnam în cadrul fabricilor GoerTek. În acest caz, creşterea comenzilor nu este atât de mare, însă este totuşi ridicată faţă de cât erau produse în mod obișnuit.

Cei care își doresc o pereche de AirPods Pro trebuie să aștepte chiar și o lună pentru livrare. Pe lângă aceasta, ele nu sunt disponibile în toate țările, iar modelul de 270 de euro dispare de pe rafturi ca pâinea caldă. Cumpărători sunt mulți deoarece noul design dispune de funcţionalitate în plus precum și de anulare a zgomotului ambiental.

Bloomberg spune că se aşteaptă ca până la finalul acestui an, Apple să vândă peste 60 de milioane de unităţi AirPods. Această categorie de produse este cea care creşte cel mai repede dintre produsele din portofoliul companiei, fiind aşteptate 80 de milioane de unităţi vândute anul viitor, cu un potenţial de a creşte în timp la 200 de milioane de unităţi anual.

Articole asemănătoare

Back to top button