fbpx

Mai multe persoane din R. Moldova, anchetate de SIS și PCCOCS pentru răspândirea informațiilor false despre războiul din Ucraina

Serviciul de Informații și Securitate, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI investighează acțiunile unor persoane, care în ultima perioadă proliferează în public informații tendențioase și inventate în contextul războiului din Ucraina.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Faptele documentate vizează răspândirea acestor informații în mod sistematic, prin diverse mijloace de informare în masă. În cadrul cercetărilor a fost stabilit faptul că aceste acțiuni au ca scop crearea în rândul populației din Moldova a unui climat afectiv favorabil războiului, inclusiv în vederea generării unor disensiuni sociale. Prin urmare, faptele sunt investigate prin prisma infracțiunilor prevăzute de articolele 140 și 346 ale Codului Penal.

Vezi și:Radio Sputnik Moldova a difuzat în direct discursul lui Lavrov, în ciuda interzicerii transmiterii programelor rusești în perioada de urgență

Așa cum investigațiile sunt în desfășurare, alte date urmează a fi comunicate odată ce vor deveni disponibile informații de impact social major, în măsura în care obiectivitatea investigațiilor nu va fi afectată.

Concomitent, se solicită cetățenilor de a fi vigilenți în legătură cu sursele de informare și de a se abține de la acțiuni ilicite din categoria celor menționate.

Articole asemănătoare

Back to top button