fbpx

Curtea Constituțională a suspendat decretul președintei privind excluderea lui Dumitru Pulbere din CSP

Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) a suspendat decretul emis de către președinta Maia Sandu, privind excluderea lui Dumitru Pulbere din Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Astăzi, 24 septembrie 2021, CCM a pronunțat decizia nr. 144 prin care a dispus suspendarea acțiunii articolului 76 alin. (1) lit. i1) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al CSP al domnului Dumitru Pulbere, până la soluționarea cauzei”, se arată într-un comunicat al CCM.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a depus marți o nouă sesizare la Curtea Constituțională. Acesta a solicitat controlul constituționalității decretului președintelui Republicii Moldova din 06.09.2021, privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a lui Dumitru Pulbere.

Potrivit Procuraturii, prin sesizarea depusă, șeful instituției solicită Înaltei Curți să exercite controlul constituționalității sintagmei „precum și vârsta de cel mult 65 de ani” din Legea cu privire la Procuratură. Modificarea a fost introdusă în text după un ce deputații au votat un proiect în acest sens pe 24 august.

„Procuratura Generală consideră imperios necesară suspendarea acțiunii prevederilor contestate în scopul conservării ordinii constituționale, a independenței CSP, a inamovibilității și stabilității mandatului membrilor acestui organ de autoadministrare, ca autoritate cu rol fundamental în exercitarea puterii în stat prin prisma ponderii conferite de Legea Supremă a țării”, se arată într-un mesaj emis de instituție.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button