fbpx

Corpul neînsuflețit al unei tinere de 15 ani a fost găsit fără suflare în pădure. Constatările Poliției

Veste șocantă pentru familia unei adolescente din raionul Slobozia. Corpul neînsuflețit al tinerei a fost găsit spânzurat în dimineața zilei de vineri, 11 februarie, într-o fâșie forestieră, după ce s-ar fi dus la Tiraspol cu treabă, la data de 10 februarie. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Conform Poliției de la Tiraspol, cadavrul acesteia a fost depistat într-o pădure de lângă râul Nistru. După semnalul de alarmă al părinților, oamenii legii au luat la întrebări rudele, prietenii și cunoscuții.

„În timpul controlului la domiciliul Dianei, polițiștii i-au găsit jurnalele. Din înscrisurile pe care le făcea copila în agenda ei cu secrete, s-a ajuns la concluzia că fata suferea de depresie. Mai mult, acest lucru a fost confirmat și de desenele și inscripțiile ciudate pe pereții camerei ei”, comunică oamenii legii.

În acel moment, forțele de ordine au început căutările în regiune.

„Imaginile de pe camerele de supraveghere au surprins cum copila se îndrepta spre o stație de așteptare de la Tiraspol, însă, apoi parcă s-ar fi răzgândit și după s-a îndreptat spre pădure. Căutările minorei au durat pe tot parcursul nopții”.

La ora 9 dimineața, polițiștii au descoperit spânzurat cadavrul tinerei de 15 ani în fâșia forestieră din dreapta Nistrului. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele tragediei.

Articole asemănătoare

Back to top button