fbpx

Apel către Procuratură și CNA: A fost depusă o sesizare pentru a fi analizată concesionarea Aeroportului Chișinău

Procuratura Generală (PG) și Centrul Național Anticorupție (CNA) au fost solicitați, prin intermediul unei sesizări, pentru a acheta procesul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice, Igor Munteanu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Munteanu punctează că procesul de concesionare trezește semne de întrebare mai ales pentru că AIC se afla pe lista obiectivelor nepasibile de privatizare.

„În procesul de analiză, Comisia a identificat mai multe probe care au fost puse la dispoziție de Agenția Proprietății Publice și de mai mulți martori. S-au atestat anumite încălcări, examinarea cărora ține de competența organelor de drept. Astfel, noi am sesizat astăzi CNA și procuratura pentru că deja este nevoie ca paralel cu desfășurarea activității comisiei parlamentare de anchetă, să intervină și cei care vor desfășura probabil o investigație mai largă. Având în vedere că este vorba de înalți funcționari, examinarea cărora ține de competența organelor de drept, noi așteptăm ca CNA și PG să înregistreze sesizarea noastră”, a susținut Igor Munteanu.

Potrivit aceleiași surse, în sesizarea făcută se cere și anchetarea persoanele implicate în tot acest proces, ce au decis deetatizarea proprietății publice.

„Un alt aspect care urmează a fi verificat este modul în care membrii comisiei de concurs privind selectarea concesionarului și-au desfășurat activitatea, cum a fost negociat contractul de concesiune, ca în final acesta să conțină clauze vădit în detrimentul statului. Există bănuială că inacțiunile membrilor comisiei de concurs au fost dirijate și determinate de către grupuri terțe, interesate de rezultatul concursului”, a precizat Munteanu. 

Menționăm că concesionarea Aeroportului a avut loc în 2013, atunci când Guvernul a aprobat această inițiativă, iar Ministerul Economiei a creat Comisia de concurs care va desfășura procedura de selectare a concesionarului.

Articole asemănătoare

Back to top button