fbpx

video | „Vrem lapte natural” și „Codreanu la gunoi”: Zeci de cetățeni protestează în fața Primăriei

În această dimineață, zeci de cetățeni s-au adunat în fața Primăriei pentru a protesta și pentru a susține producătorii autohtoni de lapte, cerându-i socoteală lui Codreanu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Protestatarii s-au înarmat cu mai multe pancarte și de la primele ore ale dimineții scandează „Vrem lapte natural!”, „Jos mafia!” și ”Codreanu la gunoi”. Cei prezenți la manifest susțin că primarul interimar al capitalei, împreună cu restul autorităților municipale fac presiuni asupra producătorilor, iar aceștia nu pot să își realizeze marfa, care se strică.

Totodată, de mulțime s-au apropiat și susținători ai primarului interimar, care au încercat să îi contrazică pe protestatari, creându-se la un moment dat divirgențe între cele două tabere.

Protestul a fost organizat, după ce, pe 14 mai, un producător autohton și-a exprimat nemulțumirea față de atitudinea autorităților municipale, vărsând în fața Primăriei zeci de litri de lapte. Totodată, după acest incident, Codreanu a venit cu un răspuns pe marginea acestui subiect, spunând că nu va permite transformarea străzilor capitalei într-o piață. De asemenea, după mai multe discuții cu fermierul care și-a irosit laptele pe străzi, cei doi ar fi ajuns la o înțelegere comună.

Articole asemănătoare

Back to top button