fbpx

video | Ți se face pielea de găină. Momentul în care Simona Halep a prezentat trofeul de la Wimbledon celor peste 20.000 de oameni de pe Arena Naţională

Peste 20.000 de oameni au venit ieri la Arena Națională din România pentru a participa la ceremonia în cadrul căreia Simona Halep și-a prezentat trofeul de la Wimbledon.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De la personalități politice până la turiști, toți s-au adunat pentru a o felicita pe prima româncă care a reușit o asemena victorie la Wimbledon. Oamenii au aplaudat-o în picioare în timp ce aceasta pășea spre scenă, iar în momentul în care a ridicat trofeul, suporterii i-au strigat în cor numele.

„Este o seară specială pentru mine, şi anul trecut a fost, dar aceasta parcă este mai specială. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit şi să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile. Este o onoare să vă am alături de mine. Am fost inspirată de toţi aceşti campioni care m-au aşteptat.

Îi mulţumesc familiei, în primul rând, tuturor antrenorilor, nu vreau să le dau numele, pentru că au fost mulţi. Bineînţeles, doamnei Virginia Ruzici, lui Ilie Năstase, care ne-a iubit să iubim acest sport, şi domnului Ţiriac, care mi-a dat sfaturi destul de dure, dar au fost foarte importante. Bineînţeles, României, pentru că m-am născut aici şi aici sper să trăiesc toată viaţa”, a declarat Simona Halep, la festivitatea de pe Arena Naţională.

Constănţeanca a spus că vrea să fie un exemplu pentru noua generaţie şi îşi doreşte ca cel puţin un milion de copii să practice tenisul. Astfel, după turneul de la US Open, care se desfăşoară în perioada 26 august – 8 septembrie, Simona Halep va lua iniţiativă în acest sens.

„Am vrut să deschid mentalitatea spre vis. Cred că am inspirat multă lume, sper ca acest rezultat să dea mai multă încredere oamenilor că orice e posibil. Vreau un milion de copii care să meargă la tenis. Apoi, să venim cu toţii pe un stadion să-i sărbătorim. Voi merge prin ţară, după US Open, pentru ca tot mai mulţi copii să se îndrepte spre tenis”, a mai adăugat Halep.

Amintim că sportiva a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

Articole asemănătoare

Back to top button