fbpx

video | Mai multe uragane ar putea lovi foarte puternic SUA. O alertă de furtună tropicală a fost deja emisă

Până la 10 uragane ar putea afecta Statele Unite ale Americii în perioada ce urmează, iar furtuna tropicală Bertha este prima după Arthur care va lovi. Despre asta a anunțat recent Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (NHC).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bertha s-a format în largul coastelor statului Carolina de Sud și este al doilea fenomen meteorologic de acest tip, apărut în acest an în bazinul Oceanului Atlantic, care anticipează deschiderea sezonului uraganelor, ce debutează oficial pe 1 iunie, transmite Agerpres.

Actualmente, furtuna este la circa 50 de kilometri sud-est de Charleston (Carolina de Sud). Fenomenul generează vânturi de 75 de kilometri pe oră și se deplasează spre nord-est cu viteza de 15 kilometri pe oră. În context, NHC a emis o alertă de furtună tropicală pentru litoralul Carolinei de Sud, de la Edisto Beach şi până la South Santee River.

De menționat e că Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din Statele Unite (NOAA) a avertizat săptămâna trecută că va urma o periadă „extrem de activă”, în care se vor înregistra până la 10 uragane. Responsabilii au precizat că, dintre acestea, şase ar putea fi foarte puternice.

Articole asemănătoare

Back to top button