R. Moldova a început, oficial, negocierile de aderare la UE. Reacții la Chișinău: „Am așteptat de mai bine de 30 de ani acest moment”

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. În cadrul primei conferințe interguvernamentale, reprezentanții statelor membre ale blocului comunitar au propus cadrul de negocieri pentru Chișinău.
După ce Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Republica Moldova, premierul Dorin Recean a transmis că „negocierile pe care le-am început sunt un proces tehnic și complex și au drept scop coordonarea politicilor Republicii Moldova și UE pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor noștri.”.
„Fiecare capitol de negociere închis va însemna rezultate vizibile pentru oameni, legi corecte și previzibile, instituții eficiente, serviciu public calitativ. Am așteptat de mai bine de 30 de ani acest moment. Avem datoria, cu toții, să-l valorificăm și să lăsăm moștenire copiilor o Moldovă pașnică, unde oamenii trăiesc în bună înțelegere și au o viață împlinită. În toamnă, voința poporului va confirma acest viitor al nostru, un viitor în marea familie europeană, în care să devenim o țară puternică, independentă, unde pacea și prosperitatea sunt garantate”, a declarat Dorin Recean.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a venit cu un mesaj adresat cetățenilor cu ocazia lansării primei Conferințe Interguvernamentale pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană: „Fiecare pas pe care-l facem împreună ne apropie de ziua aderării țării noastre la Uniunea Europeană. Azi a avut loc prima Conferință interguvernamentală Bruxelles-Chișinău care fixează începerea negocierilor pe mai multe domenii. Le mulțumesc tuturor care au făcut posibil acest moment într-un termen destul de scurt și am încredere că vom continua la fel de hotărâți pentru ca Moldova să fie liberă, europeană și o țară unde pacea este garantată.”
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a subliniat că prima Conferință Interguvernamentală de la Luxemburg reprezintă un moment unic în istoria țării, o recunoaștere a eforturilor colective depuse în ultimii doi ani și a valorilor comune împărtășite de societatea noastră.
„Sprijinul ferm pentru țara noastră, exprimat de toate statele membre ale UE, ne încurajează să privim cu încredere spre viitor și ne motivează să muncim și mai mult. Suntem pregătiți să ne asumăm toate responsabilitățile și să înfruntăm toate provocările pentru a asigura pacea, libertatea și dezvoltarea Republicii Moldova”, a spus Cristina Gherasimov.
Republicii Moldova i-a fost prezentată un calendar pentru următoarea etapă de screening: „Scopul negocierilor este ca, la finalul acestui drum, Republica Moldova să fie pregătită să-și asume toate responsabilitățile, dar și să beneficieze de toate drepturile unui stat membru al Uniunii Europene.”
Preşedintele Volodimir Zelenski a salutat lansarea oficială a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, calificând această zi drept una „istorică” pentru o ţară care luptă de mai bine de doi ani împotriva invaziei ruse. „Nu ne vom lăsa niciodată deturnaţi de la drumul nostru către o Europă unită, către casa noastră comună, a tuturor naţiunilor europene. O casă care trebuie să fie paşnică”, a subliniat şeful statului ucrainean.