fbpx

video | Dodon invită deputații PSRM, ACUM, PDM și cei din Partidul Șor la discuții: „Sandu nu a fost capabilă să aibă reușite”

După ce Parlamentul, azi, a decis demiterea Guvernului condus de Maia Sandu, președintele țării – Igor Dodon – a susținut o conferință de presă, prin care i-a invitat pe deputații PSRM, ACUM, PD și PP Șor la discuții.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Șeful statului a anunțat că negocierele vor avea loc mâine, începând cu ora 10:00.

  • La 10:00 – cu deputații din PSRM;
  • La 11:00 – cu cei din Blocul ACUM;
  • La 12:00 – cu deputații din PDM;
  • La 13:00 – cu cei din PP ȘOR.

De asemenea, Dodon  criticat-o pe Sandu pentru faptul că Executivul a fost demis.

„Asistăm la o autodizolvare planificată a Guvernului, prin provocare intenționată, forțată și premeditată a demisiei Guvernului de către fosta prim-ministră Maia Sandu. Dumneaei a provocat intenționat căderea întregului cabinet de miniștri și criza din coaliția de guvernare, inclusiv pentru a distrage atenția cetățenilor de la politicile economice și sociale eronate, ineficiente din ultimele cinci luni.

Maia Sandu nu a fost capabilă să aibă reușite și a demis acest Guvern. Este grav că motivul care a dus la finalul de azi a fost încăpățânarea Maiei Sandu de a impune propriul procuror general. Inițiativa de asumare a fost una uzurpatoare, prin care ar fi politizat instituțiilor statului.

Voi insista ca următorul Guvern să aibă în componența sa miniștri care cunosc realitățile din Moldova”, a afirmat acesta”, a declarat Igor Dodon.

Întrebat fiind facă socialiștii vor crea o coaliție cu democrații, președintele a răspuns cu siguranță că acest lucru nu se va întâmpla.

Articole asemănătoare

Back to top button