fbpx

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă defectă

Doi copii și o pensionară s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de soba in locuință. Cazul a avut loc în localitatea Valea Perjei din raionul Cimișlia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit IGSU, cazul a fost înregistrat în raionul Cimișlia, localitatea Valea Perjei. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 08:18. O femeie în vârstă de 65 de ani și două minore de 7 și de 11 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma intoxicației, fiind preluate de ambulanță.

La fața locului au ajuns angajații Unității salvatori și pompieri Cimișlia, care au stabilit că incendiu în locuință nu s-a produs, iar persoanele au suferit din cauza inundării casei cu fumul emanat de la o sobă defectă.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Astfel, IGSU repetat atenționează cetățenii despre necesitatea respectării regulilor de siguranță în perioada sezonului rece în timpul utilizării sobelor și altor instalații de încălzit. Potrivit salvatorilor, sobele trebuie să fie verificate înainte de utilizare. Oamenii sunt rugați să stingă focul în sobă pe timp de noapte, dar și să aerisească periodic încăperile. De asemenea, pompierii îndeamnă oamenii să nu obtureze canalele de ventilare, pentru evitarea riscului de intoxicație cu monoxid de carbon.

Articole asemănătoare

Back to top button