fbpx

România vrea să schimbe legea cetățeniei: Cunoașterea limbii române, obligatorie

Cei care doresc să redobândească cetățenia română vor fi obligați să cunoască limba română. Guvernul de a București a adoptat recent o ordonanță de urgență prin care a reintrodus proba interviului, eliminată anterior. Decizia a fost luată, după ce s-a constatat că mai mulți solicitanți nu cunosc la nivel minimal limba română.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Printre măsurile adoptate de natură să permită accelerarea procedurii de redobândire cetățeniei române a fost şi cea privind eliminarea interviului prin care se verifica cunoașterea limbii române de către solicitantul de cetățenie, în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 36/2009 arătându-se că este vorba de foști cetățeni români care, în mod evident, cunosc deja limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură și civilizație românească. În fapt, însă, s-a dovedit că există o incongruenţă între ipoteza de la care s-a plecat pentru adoptarea acestei măsuri, respectiv prezumarea cunoașterii limbii române, şi realitatea concretă, dovedindu-se, de regulă, cu ocazia depunerii jurământului, că un număr semnificativ de solicitanţi de cetăţenie, ai căror ascendenți au fost cetățeni români, nu cunosc la nivel minimal limba română”, precizează Guvernul de la București, citat de national.ro.

Totodată, Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu va mai fi obligată să verifice în terme de cinci luni cererile privind redobândirea cetățeniei române.

Profitând de termenul de 5 luni stipulat în lege, mii de solicitanți au acționat în instanță Autoritatea pentru Cetățenie, care a fost nevoită să plătească bani grei pentru cheltuielile de judecată ale reclamanților și să soluționeze la urgență cererile. În perioada 2018 – 2023, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost chemată în judecată în 6 126 de cauze.

Datele Autorității Naționale pentru Cetățenie arată că, din 2007 până pe 25 martie 2024, au fost înregistrate 995 552 de cereri de redobândire a cetățeniei române, din care au fost rezolvate 860 849, alte 134 703 fiind în curs de soluționare.

Articole asemănătoare

Back to top button