fbpx

Procurorii, nemulțumiți de sentința „blândă” a șoferiței care a tamponat mortal o femeie și a părăsit locul accidentului

Șoferița în vârstă de 21 de ani, care a tamponat mortal o femeie din Fălești, după care a părăsit locul accidentului rutier a fost recunoscută vinovată de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane, săvârșită în stare de ebrietate și de părăsirea locului accidentului rutier stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acuzatorii de stat consideră pedeapsa aplicată de instanța de judecată ca fiind prea blândă și o vor ataca la Curtea de Apel Bălți.

Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpata, la data de 23 septembrie 2022, în jurul orelor 03:20, fără a deţine permis de conducere, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, deplasându-se pe traseul M-5 „Chişinău-Bălţi-Criva”, cu o viteză excesivă, cu direcţia de deplasare spre mun. Chişinău, dând dovadă de sine încredere exagerată şi conducând automobilul neadecvat din cauza stării de ebrietate alcoolice, a tamponat cu partea dreaptă lateral din faţă a automobilului condus, pietonul, care s-a dovedit a fi o femeie de 50 de ani, locuitoare a unui sat din raionul Fălești, care se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă al traseului în aceeaşi direcţie de mers, inculpata părăsind locul accidentului.

Urmare a tamponării, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale incompatibile cu viața, care au dus la deces.

Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.

Articole asemănătoare

Back to top button