fbpx

Nu toți donatorii de plasmă convalescentă au dobândit anticorpi la COVID-19. Rezultatele unui studiu realizat de Centrul de Transfuzie a Sângelui

Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Transfuzie a Sângelui, nu toți donatorii de plasmă convalescentă au anticorpi la virusul COVID-19. Dintr-un total de 119 donatori, au fost identificați anticorpi la 104 persoane, iar la restul – 15 – aceștia lipseau.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Rata de însănătoșire a pacienților în stare extrem de gravă în urma tratării cu plasmă convalescentă este de 50 la 50. Subiectul a fost abordat în cadrul unei prelegeri publice, transmite IPN.

Constantin Spînu, profesor universitar și doctor habilitat în medicină, a remarcat că la unii donatori indicii valorilor de referință la anticorpi au scăzut după prima donare, iar la alții erau totalmente absenți.

Potrivit studiului, cei mai mulți dintre donatori au vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani (44 de persoane). 90 de donatori sunt din mediul urban, ceilalți din mediul rural. Cei mai mulți, 73 de donatori, au donat plasma după ce au făcut o formă ușoară a bolii și 10 formă gravă a bolii.

Adrian Belîi, șeful Departamentului de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, a spus că din 47 de pacienții cu virusul COVID-19 în stare foarte gravă tratați cu plasmă convalescentă, 23 au decedat, iar 24 au supraviețuit. Vârsta media a celor decedați este de 64 de ani, iar a supraviețuitorilor – 56 de ani.

Articole asemănătoare

Back to top button