fbpx

Maia Sandu ține un discurs în fața mulțimii: „Moldovenii trebuie să fie europeni nu doar în valori, dar și în acte”

„Împreună vom ridica o Moldovă europeană cu care să ne mândrim.”  Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a susținut un discurs în fața cetățenilor în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oriunde v-ați afla azi, vocea noastră este comună. Spunem răspicat: „Locul R. Moldova este în Uniunea Europeană! (…) Pare un drum lung, dar este unicul drum care va asigura copiilor noștri pace și bunăstare. Cum va arăta viitorul copiilor noștri în șapte ani, depinde de noi toți. Nimeni nu ne poate sta în calea dezvoltării. Stăpân în casa noastră este doar poporul. Moldova trebuie să fie membru al Uniunii Europene. Moldovenii trebuie să fie europeni nu doar în valori, dar și în acte.

Proiectul nostru de țară și obiectivul este ca R. Moldova să fie în 2030 membru cu drepturi depline a familiei europene. Ne dorim ca cei din diasporă să poată reveni acasă mai des, mult mai des, sau chiar de tot, fiindcă acasă este Europa. Este un drum pe care noi, cetățenii Republicii Moldova l-am ales ca să nu mai fim la marginea Europei și să nu mai trăim șantajați de Rusia.

„Până în 2030, agricultorii care au sădit o livadă de nuci, vor culege prima roadă bogată într-o țară europeană și marea piață europeană va fi și mai deschisă pentru producția moldovenească. Ne dorim ca antreprenorii care deschid azi companii să devină afaceri europene și să deschidă mai multe locuri de muncă aici acasă. Moldova Europeană înseamnă că trebuie să clădim instituții de stat cu adevărat europene, care să servească doar cetățeanul, să îl protejeze și să muncească în interes național, oricine ar fi la guvernare. Profesorii, medicii, polițiștii, toți angajații din sectorul public vor deveni funcționari europeni respectați de cetățeni și răsplătiți ca atare. Cei adunați aici în PMAN vin și din localitățile noastre. Din comunitatea noastră la care ținem, nimeni nu știe mai bine decât noi că un viitor european înseamnă sate și orașe amenajate, dezvoltate. Am lansat programul Satul european. În următorii ani, trebuie să ajungem din sat în sat și să aducem Europa în toate localitățile noastre”,

Războiul este astăzi departe de casele moldovenilor fiindcă ucrainenii luptă eroic. Slavă Ucrainei! Nu mai vrem să fim sub șantajul Kremlinului vrem să ținem țara și copii noștri de pericolul războiului. Doar fiind membrii UE putem avea siguranță. (…) Moldova va adera la Uniunea Europeană și acest lucru trebuie să se întâmple până în 2030.

Nu avem oameni în Moldova care să nu aibă pe cineva apropiat în UE. Noi trebuie să ne păstrăm unitatea”, a spus șefa statului.

Cu un mesaj a venit și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Urmăriți LIVE aici: Transmisiune din Republica Moldova: Adunarea Națională „Moldova Europeană”

Articole asemănătoare

Back to top button