fbpx

Funcționari electorali din Anenii Noi, pe mâna aşa-zişilor grăniceri transnistreni. Vameșii le-ar fi confiscat laptopurile

Doi funcţionari electorali au fost opriţi la postul mixt de control, situat la ieșirea din satul Varnița, raionul Anenii Noi. Este vorba despre președintele și secretarul secției de votare cu numărul 48/10 din orașul Anenii Noi, dar și șoferul mașinii cu care aceștia se deplasau. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Persoanele reveneau de la Chișinău unde au participat la un seminar de instruire privind alegerile de duminică.

Conform declarațiilor reprezentanților Inspectoratului de poliție Căușeni, aceştia au fost stopaţi, verificaţi şi luaţi la întrebări de către grăniceri, care le-au confiscat două laptopuri, potrivit publika.md. Calculatoarele fuseseră oferite de către autoritatea electorală în perioada alegerilor parlamentare.

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc, a spus că laptopurile conţineau date cu caracter personal despre alegători.

„Calculatoarele urmează să fie date la expertiză, la colegii noștri ca să facă un audit cibernetic, să vadă dacă a fost făcută o ingerință în această tehnică şi dacă au fost sustrase date cu caracter personal. Obiectivul de bază a fost această provocare şi, în același timp, să obțină datele cu caracter personal.

Urmează să stabilim cu certitudine după ce vom petrece expertiza şi vom stabili toate circumstanțele”, a spus Cavcaliuc.

Despre incident a fost anunţată şi misiunea OSCE care a intervenit, iar grănicerii au restituit calculatoarele.

După trei ore de negocieri, funcționarii au fost eliberați, iar, potrivit șefului adjunct al IGP, în calculatoarele sechestrate se aflau informații ce asigurau conexiunea directă la baza de date a Comisiei Electorale Centrale. În acest sens, autoritățile au solicitat CEC-ului să blocheze baza de date de la distanță.

Misiunea OSCE, împreună cu procurorii, urmează să examineze situaţia, iar, ulterior, forţele de ordine vor da o apreciere juridică acestui caz.

Articole asemănătoare

Back to top button