fbpx

doc | Precizările CNESP: Cum vor vota cetățenii cu simptome de COVID-19 pe 1 noiembrie?

Persoanele care au simptome de COVID-19, dar vor veni până la 15:00 la secția de votare nu vor putea intra în interior. Acestea, însă, vor fi înscrise în lista cetățenilor care îți vor exercita dreptul de a alege șeful statului la domiciliu. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dacă persoanele vizate vor ajunge la secție mai târziu de 15:00, acestea vor putea intra prioritar la cabina de vot, iar funcționarii electorali vor avea grijă să asigure contactul minim cu persoanele aflate în interior. După plecarea persoanei suspecte, va fi efectuată dezinfectarea tuturor suprafețelor pe care le-a atins aceasta.

În același timp, conform deciziei, accesul în secțiile de votare între orele votării 08:00 – 21:00 se va permite, indiferent de starea de sănătate, doar alegătorilor care votează în afara țării sau celor care au domiciliul în stânga Nistrului.

Hotarirea_CNESCP_13.10.2020 by Victoria Laur on Scribd

Articole asemănătoare

Back to top button