fbpx

Stop vot! Numărul cetățenilor care au votat în turul doi al scrutinului prezidențial și cele mai active raioane

La ora 21:00 secțiile de votare din Republica Moldova și-au închis ușile. Până la această oră au votat peste 1.637.000 de alegători, ceea ce reprezintă mai mult de 52% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista electorală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Prezența la vot a fost mai mare decât în primul tur, iar mobilizarea în diasporă – masivă. Peste hotarele țării au votat mai mult de 250.000 de conaționali.

Femeile au fost mai active decât bărbații, ponderea lor constituind mai mult de 54% dintre numărul de persoane care au votat. Totodată, cei mai activi au fost cetățenii care au vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani, iar tinerii de până la 25 de ani au fost pasivi, reprezentând peste 8% dintre toți alegătorii. Cele mai active regiuni au fost Ocnița, Soroca, Chișinău, Criuleni, Taraclia și UTA Găgăuzia.

Precizăm că la această oră rămân deschise câteva secții de votare din vestul Europei și America de Nord. În același timp. Comisia Electorală Centrală urmează să anunțe în scurt timp dacă vreo unul dintre birourile electorale din străinătate își vor prelungi activitatea.

Articole asemănătoare

Back to top button