fbpx

doc | Cristian Rizea atacă în instanță decizia de a i se retrage cetățenia Republicii Moldova

Cristian Rizea a anunțat că atacă în judecată decizia de a i se retrage cetățenia Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de ex-deputatul român pe pagina sa de Facebook.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Rizea a atașat și documentele corespunzătoare, menționând că este consultat de avocați. În documentele atașate de acesta se menționează că la momentul depunerii cererii pentru a obține cetățenia țării noastre acesta nu era urmărit penal și nici condamnat.

Așadar, fostul deputat român consideră că a fost lipsit abuziv de cetățenia Republicii Moldova. El solicită Judecătoriei Chișinău să anuleze decretul lui Igor Dodon. Totodată, în cerere se menționează că fostul deputat de peste Prut are un copil minor, care va rămâne fără îngrijire părintească dacă tatăl său va fi extrădat autorităților române.

Precizăm că, astăzi, 3 noiembrie, Igor Dodon a anunțat că fostul deputat PSD, Cristian Rizea, condamnat în România, au fost lipsit de cetățenia țării noastre. Se consideră că acesta s-ar ascunde în Republica Moldova sub protecția autorităților de la Chișinău.

Anterior, presa română a realizat o investigație în care relata Rizea a fost condamnat patru ani şi opt luni de pușcărie pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor în 2015.

Peste trei ani, în 2018, Cristian Rizea a demarat demersuri pentru obținerea cetățeniei moldovenești. Potrivit surselor citate de Gândul.ro acesta ar fi fost ajutat de către funcționari publici, inclusiv celor din cabinetul lui Igor Dodon, însă Președinția Republicii Moldova a infirmat atunci informațiile apărute în presă.

Articole asemănătoare

Back to top button