fbpx

investigație | Un ex-deputat PSD, condamnat în România, s-ar ascunde la Chișinău protejat de Dodon. Reacția Președinției

Un fost deputat din Parlamentul de la București, Cristian Rizea, condamnat penal în România, s-ar ascunde în Republica Moldova sub protecția autorităților de la Chișinău, care i-ar fi acordat și cetățenie moldovenească. Cel puțin asta relevă o investigație Gândul.ro. Președinția Republicii Moldova a negat că i-a acordat cetățenie ex-deputatului PSD, dezmințind și informația din investigație, precum că fostul consilider prezidențial, Artur Gumeniuc, ar fi solicitat urgentarea acordării cetățeniei pentru Cristian Rizea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit sursei citate, în decembrie 2017, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv. De altfel, fostul deputat PSD mai este acuzat că, în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al sectorului 5 al Capitalei, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

Potrivit Gândul.ro, Cristian Rizea duce o viață tihnită în capitala Republicii Moldova, în libertate și lipsit de griji financiare. […]

Intuind iminența condamnării definitive, Cristian Rizea a demarat demersuri pentru obținerea cetățeniei moldovenești încă din 2018, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în România.

Potrivit surselor citate de Gândul.ro, obţinerea acestor acte nu ar fi fost posibilă fără implicarea directă a funcţionarilor publici moldoveni afiliaţi PDM și PSRM, în special a celor care erau responsabili de pregătirea și semnarea decretelor de acordare a cetățeniei, adică direct din cabinetul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Solicitarea de urgentare a acordării cetățeniei a venit din partea lui Artur Gumeniuc, care, la momentul respectiv, deținea funcţia de consilier al președintelui Republicii Moldova pe domeniul apărării și securității naționale (Secretar al Consiliului Suprem de Securitate).

Astfel se explică faptul că familia Rizea a aterizat liniștită la Chișinău, în Republica Moldova, pe 1 februarie 2019. Pe lângă relația deja consolidată cu Serviciul de Securitate moldovean, prin prisma legăturii cu Gumeniuc, devenit adjunct, pentru a-și crea niște legături locale, Rizea a mai primit sprijinul unui fost coleg din PSD.

Citește continuarea investigației pe Gândul.ro.

Președinția dezminte informațiile

Instituția prezidențială de la Chișinău a reacționat în privința informației apărute în spațiul mediatic, preluată din presa românească, referitoare la dobândirea cetățeniei moldovenești de către cetățeanul român Cristian Rizea.

„Președintele Republicii Moldova acordă cetățenie moldovenească prin decret prezidențial doar în condițiile naturalizării sau în interesele republicii.

Astfel, instituția prezidențială nu a emis niciun decret de acordare a cetățeniei moldovenești cetățeanului român Cristian Rizea”, se arată într-un comunicat al Președinției.

„Totodată, fostul Consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale (secretar al Consiliului Suprem de Securitate), nu a fost antrenat în nicio procedură de acordare a cetățeniei Republicii Moldova cetățeanului român Cristian Rizea”, se mai arată în comunicat, cu referire la Artur Gumeniuc.

Back to top button