fbpx

Cine este Vladimir Golovatiuc, noul candidat PSRM-Pentru Moldova la funcția de premier

Candidatul majorității parlamentare (PSRM, Pentru Moldova și inclusiv Partidul ȘOR) la funcția de premier al Republicii Moldova este Vladimir Golovatiuc, fost deputat, recent numit în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vladimir Golovatiuc, economist de profesie, născut pe 7 iunie 1962 (58 de ani) la Brăviceni, raionul Orhei. Acesta a studiat la Facultatea de Economie a Universității de Stat din Sankt Petersburg. În prezent acesta deține funcția de ambasador al Republicii Moldova în Rusia.

Între 1984 și 1989 acesta a activat în calitate de profesor al catedrei de Economie din cadrul Institutului Agricol din Chișinău, cu o pauză de trei ani (între 1986 și 1989, când își reia activitatea).

Din 1993 și până în 2000 a activat la Banca Națională a Moldovei. În 2000, Golovatiuc a devenit prim-vicepreședinte al Consiliului de administrație la B.C. „Businessbanca”. În 2003 părăsește această funcție și devine expert financiar la revista „Банки и финансы”, cunoscută drept „Profit” în limba română.

Între 2005 și 2008, este angajat în calitate de consultant național în cadrul unui proiect al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare privind monitorizarea și evaluarea situației macroeconomice și a sectorului financiar. După încheierea proiectului, devine director general al Biroului Național de Statistică. În 2009 a revenit în sectorul bancar, iar până în 2011 ocupă funcția de șef al Direcției credite la B.C. „FinComBank”.

În 2014 a devenit deputat PSRM, a fost numit secretar al Comisiei economie, buget și finanțe. Acesta este și membru al Adunării Interparlamentare a Țărilor Membre ale CSI, dar și al grupurilor de prietenie cu Federația Rusă, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Armenia.

De asemeea, din 2014 până în prezent aceste este deputat în Parlamentul Republicii Moldova și membru al Comisiei economie, buget și finanțe.

Precizăm că, Maia Sandu l-a înaintat pe Igor Grosu la șefia Executivului după ce Mariana Durleșteanu și-a retras candidatura. PSRM a contestat decretul la Curtea Constituțională, iar magistrații urmează să se expună vineri referitor la suspendarea acțiunii documentului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button