fbpx

Agricultorii ar putea relua protestele: Cer, din nou, întrevedere cu premierul

Agricultorii solicită organizarea imediată a întâlnirii cu prim-ministrul Dorin Recean. Aceasta după ce a fost convocată ședința Consiliului asociației Forța Fermierilor, care a constatat cu îngrijorare profundă că nicio revendicare înaintată la suspendarea protestului din iunie nu este realizată. În cazul în care nu vor fi auziți, iar revendicările lor vor fi ignorate, agricultorii vor relua protestele de săptămâna viitoare, transmite IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Organul de administrare al organizației a primit multiple informații despre situația dezastruoasă în sectorul agrar, caracterizata prin prețuri derizorii la recolta nouă, costuri exorbitante de producere și presiunea enormă a creditorilor asupra fermierilor. Deja au fost fixate cazuri când organizațiile de creditare nebancară deposedează agricultorii de tehnica agricolă pe împrumuturi curente”, precizează asociația într-o declarație.

În același timp, fermierii spun că atestă o iresponsabilitatea crasă din partea autorităților abilitate, care sfidează demonstrativ interesele producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii și evită să realizeze propriile promisiuni. „Peste 40 de zile sunt „murate” în coridoarele diferitor ministere proiectele Regulamentelor privind alocarea compensațiilor pentru grâu și orz și repartizarea motorinei din România. Din câte vedem, săptămâna curentă nici nu este planificată ședința Guvernului, ceea ce înseamnă continuarea tergiversării procesului aprobării documentelor de sprijin pentru fermieri”, se arată în declarație.

Potrivit agricultorilor, situația similară se atestă și cu introducerea moratoriului la achitarea datoriilor pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, cu interzicerea temporară a executării silite a obligațiunilor fermierilor și neadmiterii declanșării procedurilor de insolvență. Agricultorii, care fiecare zi sunt asaltați de creditori și sunt nevoiți să achite datorii cu producția la prețuri mizere, timp de o lună primesc întru bătaie de joc răspuns de la oficiali că se lucrează asupra conceptului moratoriului.

Pentru a evita catastrofa financiară în sectorul agrar și revolta agricultorilor, Asociația Forța Fermierilor cere repetat aprobarea urgentă a Regulamentelor privind alocarea compensațiilor pentru grâu și orz și repartizarea motorinei din România. De asemenea, solicită introducerea prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la achitarea datoriilor producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase, atât către creditorii privați, cât și către bugetul public național, cu interzicerea executării silite a obligațiunilor și declanșării procedurilor de insolvență.

Fermierii mai solicită crearea pentru perioada vara-toamnă a coridoarelor speciale vamale pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor autohtone.

Articole asemănătoare

Back to top button