fbpx

Air Moldova comentează declarațiile Maiei Sandu: Așteptăm și noi ca Procuratura să ia atitudine

Air Moldova, companie aeriană care se află într-o situație financiară complicată și care a anulat, în ultima perioadă, zeci de zboruri, a venit vineri, 28 aprilie, cu o reacție la declarațiile președintei Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acum două zile, Maia Sandu a declarat că problema datoriilor Air Moldova trebuie rezolvată de proprietarii companiei aeriene. Șefa statului crede că problemele financiare de la Air Moldova pornesc de la datoriile acumulate în urma unei administrări proaste și că procurorii investighează pentru a pedepsi persoanele vinovate de această situație. Ea a adăugat că deși statul are alte priorități investiționale, situația Air Moldova trebuie discutată cu Agenția Proprietății Publice.

„Susținem poziția expusă cu referire la managementul defectuos al fostei întreprinderi de stat Air Moldova și intenționata îndatorare a acesteia până în 2018, inclusiv necesitatea tragerii la răspundere a celor implicați.

În ultimii ani, de nenumărate ori am anunțat public despre gestionarea defectuoasă a întreprinderii de către fostul management al companiei de stat Air Moldova, care până în prezent are dosare penale în instanță.

În acest sens suntem solidari cu Doamna Președinte și solicităm Procuraturii să ne comunice la ce etapă se află dosarele fostului director Air Moldova.

Este important de menționat că, Air Moldova a oferit organelor abilitate toate actele necesare pentru asigurarea unui proces de justiție echidistant.

La fel ca și Doamna Președintă, noi așteptăm ca Procuratura să ia atitudine în cazul celor care au adus compania Air Moldova în starea în care a fost până la privatizare”, se arată în mesajul companiei aeriene.

Cu privire la datoriile din prezent, Air Moldova susține că „o parte din ele sunt istorice de pe timpul companiei de stat, pe care Air Moldova le-a achitat din 2018 până în prezent, o altă parte din datorii sunt cauzate de Pandemie, Război și pierderea destinațiilor cheie”.

Compania afirmă că este dispusă să achite datoriile față de prestatori și să-și onoreze obligațiunile față de pasageri, însă problemele financiare cu care se confruntă în prezent ar fi cauzate de acțiunile unei bănci comerciale.

Citește și: Grosu, despre Air Moldova: Acolo e numai aer și datorii foarte mari, deliberat create

Mesajul integral al Air Moldova:

Amintim că în ultimele săptămâni Air Moldova a anulat mai multe zboruri. Vineri, 21 aprilie, Air Moldova a anunțat că anulează toate zborurile din perioada 21-25 aprilie. La scurt timp, Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că inițiază un control inopinat în contextul anunțului companiei aeriene. Ulterior, Air Moldova a anunțat totuși că va opera câteva zboruri în datele de 23, 24 și 25 aprilie. Pentru data de 26 aprilie, Air Moldova a anulat cel puțin cinci zboruri, stârnind nemulțumirea mai multor pasageri, care au protestat la aeroport.

Vezi și: „Peste 15.000 de solicitări în ultimele 24 de ore”. Air Moldova solicită răbdare de la pasagerii cu zboruri anulate

Articole asemănătoare

Back to top button