fbpx

live | A patra duminică de proteste în capitală. Sute de persoane s-au adunat în fața Președinției și Parlamentului

Pentru a patra duminică consecutiv, manifestanții Partidului Șor protestează în fața Președinției și Parlamentului, împotriva președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, dar și a guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Protestatarii au venit cu drapele ale Republicii Moldova și au adus lozinci critice la adresa guvernării. Zeci de corturi se află în fața Parlamentului încă de acum trei săptămâni, atunci când a fost organizată o manifestație între spațiul dintre Parlament și Președinție.

Potrivit organizatorilor, manifestațiile vor avea loc non-stop „până când guvernarea își va da demisia”.

Anterior, organizatorii susțineau că șoferii care urmau să transporte oamenii la manifestație ar fi fost amenințați de către reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), că mijloacele de transport vor fi stopate. De asemenea, ar fi fost amenințate și firmele de transport că vor rămâne fără licență, dacă vor duce protestatari la mitingurile antiguvernamentale.

Amintim că la primul protest de duminică, 18 septembrie, au participat mii de persoane, iar o parte dintre acestea au rămas să manifesteze în continuare, în scuarul Parlamentului fiind instalate mai multe corturi.

Totodată, oamenii legii au declarat că „manifestanții au un comportament antisocial, neadecvat, inclusiv blochează trecerea pentru pietoni pe trotuar, admit fumatul în locuri nepermise și aruncă deșeuri în locuri publice”. De asemenea, una dintre protestare ar fi agresat o polițistă. Ulterior, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a sesizat Primăria municipiului Chișinău, solicitând intervenția municipalității, fiindcă „nu s-a luat atitudine, iar participanții la protest admit în continuare nereguli”.

 

Articole asemănătoare

Back to top button