fbpx

„Disperarea unor contracandidați nu are limite”. Reacția lui Dodon, după ce s-a ales cu un denunț pentru trădare de Patrie

Pe numele lui Igor Dodon a fost depus joi, 22 octombrie, un denunț la Procuratura Generală pentru săvârșirea infracțiunilor de trădare de Patrie, abuz de putere și depășire a atribuțiilor de serviciu. Cel puțin așa consideră Andrei Năstase, autorul denunțului. Liderul Platformei DA a făcut trimitere la informațiile dintr-o investigație Rise Moldova unde se arată că Igor Dodon ar fi primit indicații de la factori de decizie de la Moscova și ar fi furnizat ilegal părții ruse mai multe informații din cercurile puterii de la Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Disperarea unor contracandidați nu are limite. Cetățnii, pe 1 noiembrie, îi vor pune pe toți concurenții la locul lor, după merit și rezultate. Nu a mai rămas mult. Răbdare” – este reacția oferită pentru ZUGO de Ludmila Muntean, purtătoarea de cuvânt a candidatului Igor Dodon.

Amintim că, în denunțul său, Năstase argumentează, în baza investigației jurnalistice, că „Igor Dodon și alte persoane au comis acțiuni de coordonare a politicii externe și interne cu elemente străine din Federația Rusă, orientare a cursului extern al Republicii Moldova ș.a. prin abuz de putere și depășire a atribuțiilor de serviciu. Totodată, prin furnizarea ilegală de informații de diferite categorii de securizare/confidențialitate către cetățeni străini din Federația Rusă, către spioni sau alți funcționari de stat din Federația Rusă, Igor Dodon și alte persoane au comis trădare de patrie”.

Potrivit liderului Platformei DA, în această situație „se impune examinarea acțiunilor Președintelui Republicii Moldova Dodon Igor prin prisma infracțiunilor prevăzute de articolele 327, 328, 337 (abuz de serviciu, excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, trădare de patrie) din Codul penal în conformitate cu prevederilor art. 274 Codul de procedură penală”.

Articole asemănătoare

Back to top button