fbpx

Un fost membru al formației O-zone a dat lovitura în Turcia: Mi-am luat proprietăți, clădiri

Un fost membru al formației O-zone a dat lovitura în Turcia, după mai mulți ani în care a locuit în Rusia. Amintim că în anul 2014, trupa spărgea toate topurile muzicale cu hit-urile „De ce plâng chitarele” sau „Dragostea din tei”, însă cei trei membrii ai formației – Dan Bălan, Arsenie și Radu Sîrbu s-au despărțit, dar au rămas în domeniul artistic și se bucură de succes.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Fostul membru O-zone care a dat lovitura în Turcia

Arsenie este unul dintre membrii fostei trupe O-zone, care se bucură de un real succes. El a venit azi în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani și a povestit despre viața personală și profesională, scrie playtech.ro.

El a mărturisit că s-a mutat în Turcia, după opt ani în care a locuit și Rusia. Acesta trăiește de un an în Turcia, mai exact în Antalya unde și-a achiziționat și proprietăți.

„Am stat în Rusia 8 ani și acum am plecat în Turcia, când era carantină în Rusia, te țineau în casă, era și frig. Stau în Antalya de un an de zile. Mi-am luat proprietăți, clădiri. Sunt foarte mulți ruși acolo. Locuiesc cu iubita mea acolo. Avem multe concerte acolo. Nu era cântăreața când ne-am cunoscut.

Vedeam ca ea cântă foarte bine și după ce a încercat i-a placut. Vreau să fac și o piesă în limba română”, a declarat Arsenie, care acum poartă numele de scenă Arsenium.

Radu Sîrbu, despre o potențială reunire a trupei O-zone

Radu Sîrbu, un alt fost membru al celebrei trupe O-zone, vorbea despre o potențială reunire a trupei.

„Știu că foarte multă lume și mai ales fanii noștri își doresc nespus de mult acest lucru. Și, vorba cântecului nostru “de ce plâng chitarele” “ — ”ce-a fost nu s-a pierdut”, chiar dacă nu mai suntem activi în cadrul trupei, O-Zone există, pe platformele de streaming online, suntem în continuare ascultați la fel de mult cum sunt și artistii actuali care activează în prezent. Pentru asta sunt extrem de recunoscător fanilor noștri care nu ne-au uitat și sunt activi la fel ca și în timpul de glorie.

Dacă ne vom reuni sau nu, aș avea un singur răspuns, niciodată să nu spui niciodată…Probabil vom mai reveni când va fi cazul pentru fanii noștri cu un concert când va fi cazul.

Momentan sunt destul de implicat în proiectele mele actuale și trăiesc în prezent chiar dacă am un trecut de care sunt extrem de mândru și recunoscător”, a declarat Radu Sîrbu.

Formația O-zone s-a destrămat în urmă cu opt ani, însă hiturile sale încă se bucură de mare succes.

Articole asemănătoare

Back to top button