fbpx

Experiment în Germania: Timp de o zi s-a permis intrarea în frizerii, magazine și muzee cu teste rapide la COVID-19

Germania a testat implementarea testelor rapide la COVID-19 pentru a avea permisiunea de a intra la frizerie, magazin, muzeu, dar și galeriile de artă din Berlin. Circa 10% dintre cei care au mers la cumpărături au prezentat rezultatele.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Măsura a fost introdusă timp de o zi, transmite Mediafax. Totuși, comercianții au punctat că asemenea inițiativă impune costuri prea mari.

Ideea ar urma să fie testată în următoarele zile și în alte orașe. Pe de altă parte, autoritățile germane încearcă să faciliteze libertatea celor care deja s-au vaccinat contra COVID-19.

Spre exemplu, Jens Spahn, ministrul german al Sănătății, susține că persoanele imunizate vor fi tratate în perioada apropiată ca și pacienții care au test negativ la COVID-19. De asemenea, potrivit lui, ei ar putea fi scutiți de măsuri de carantină.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button